Salvatorii au găsit trupul unuia dintre cei doi tineri care au intrat, marţi seară, în apele Mării Negre la Costineşti, în ciuda faptului că era arborat steagul roşu. De ce a fost nevoie de intervenţia jandarmilor după ce trupul băiatului de 21 de ani a fost găsit?
O zi neagră pe litoralul românesc!
A fost găsit trupul băiatului de 21 de ani care s-a înecat marţi seară la Costineşti
Un tânăr în vârstă de 21 de ani, care se înecase în Marea Neagră la Costineşti, a fost găsit joi de către salvatori, după două zile de căutări. Prietenul cu care se afla tânărul este în continuare dat dispărut. Ambii au intrat în apă marţi seară şi nu au mai ieşit.
Tânărul de 21 de ani a fost recuperat joi în capătul digului de la Costinești, în zona Obelisc. Trupul său rămăsese prins între stabilopozi.
A fost nevoie de intervenţia jandarmilor
Sute de turişti s-au îngrămădit imediat să vadă cum este scos trupul tânărului din apă, astfel că a fost nevoie de intervenţia jandarmilor pentru a-i îndepărta pe curioşi.
La misiunea de salvare au participat SMURD B Tuzla, elicopterul SMURD și ambarcațiunea Maia de la ARSVOM. Băiatul era din Vaslui şi lucra la Costineşti pe perioada verii, la o terasă. A intrat în apă marţi seară, în timpul liber, alături de alt prieten, pentru a se răcori. Cei doi au ignorat faptul că era arborat steagul roşu, ceea ce înseamnă că scăldatul era interzis în acel moment.
Salvatorii continuă operaţiunea pentru a-l găsi şi pe celălalt tânăr dispărut în apele mării.
12 persoane şi-au pierdut deja viaţa pe litoral vara aceasta
Din păcate, numărul persoanelor care şi-au pierdut astfel viaţa pe litoralul românesc ajunge la 12 în această vară. Doar în ultimele trei zile, au murit trei turişti şi un salvamar, aceste tragedii având loc în staţiunile Eforie Nord, Saturn şi Costineşti.
Sorin Georgian Olariu era un salvamar cu experienţă, însă a murit când încerca să salveze un tănăr din apele învolburate în staţiunea Eforie Nord. Sorin Olariu a intrat în apă să salveze un tânăr de 28 de ani care în ciuda arborării steagului roşu, a intrat în mare. Curenţii puternici l-au tras la fund.
Salvamarul nu a stat pe gânduri şi a sărit în ajutor, în ciuda valurilor de până la trei metri. A ajuns la turist, dar un gest făcut din panică de tânărul care se îneca le-a fost fatal amândurora.