Senica Micu, redactor al revistei economice Capital, a câștigat premiul „Tânărul Jurnalist al Anului 2010”, la sectiunea ”Finante”.
Iniţiat de Freedom House România în anul 1998, cu sprijinul Edipresse AS România, concursul „Tânărul Jurnalist al Anului” a ajuns la ediţia a XIII-a. Printre câștigătorii ediției din acest an s-a numărat și Senica Micu, redactor al revistei Capital.
La concurs au participat aproximativ 80 de concurenți ale căror articole au fost bine „cântărite” de un juriu specializat, format din persoane cu experienţă în mass-media. Pentru alegerea câștigătorului, juriul a avut în vedere tehnica jurnalistică, precum şi capacitatea autorilor de a genera subiecte şi dezbateri pe marginea acestora.
Câștigătoarea premiului din acest an, la sectiunea ”Finante”, are o experiență de nouă ani în presa scrisă. În ultimii cinci a lucrat la publicații economice importante din Capitală. Încă din timpul facultății absolvite, Litere, Comunicare și Relații Publice a Universității București, Senica Micu a cochetat cu presa, debutând la Radio România Tineret, pentru ca, mai apoi să facă parte din redacțiile publicațiilor Gardianul, Business Standard, Money Express și, acum, Capital.
De-a lungul timpului, redacția revistei Capital a avut șansa de a avea în rândurile sale și alți câștigători ai acestui onorant premiu. Printre aceștia, Raluca Barbuneanu, Gabriela Malcinski și Petrișor Obae.