Liberalul Tănase Stamule, decan al Facultății de Administrarea Afacerilor din cadrul ASE, a explicat de ce există diferențe între salariul mediu de la stat și salariul mediu de la privat. El a subliniat însă că nu trebuie să comparăm "merele cu perele", acest tip de analiză fiind irelevant.
Într-o postare pe rețelele de socializare, Tănase Stamule a scris că în ultimele zile, a observat o manipulare privind diferența dintre salariul mediu de la stat și salariul mediu din privat, precum și creșterea acestei diferențe cu 20%.
Astfel, acesta a menționat că va enumera câteva argumente pentru care nu este corect să comparăm „merele cu perele” și de ce acest tip de analiză nu este relevant.
De ce nu trebuie să comparăm „merele cu perele”
Primul argument al profesorului a fost că 95% dintre angajații de la stat au studii superioare și, implicit, o grilă de salarizare mai ridicată. În ultimii ani, statul a externalizat majoritatea locurilor de muncă pentru cei cu studii medii deoarece nu mai putea atrage forță de muncă în acest domeniu.
De asemenea, atunci când se calculează media salariului în sectorul privat, se includ și persoanele cu venit minim, care, în general, nu au studii superioare și, prin urmare, au salarii mai mici.
În al doilea rând, a spus Tănase Stamule, statul are trei categorii de angajați, care constituie 60% din personalul său și beneficiază de o grilă salarială ridicată. Aceste categorii includ medicii, profesorii și angajații din ordine publică, apărare și justiție. Se consideră că aceste categorii trebuie să fie bine plătite, deoarece altfel societatea nu ar putea funcționa corespunzător.
Ce impact a avut majorarea salariilor din învățământ
De asemenea, profesorul a explicat că diferența în creștere între salariile din sectorul privat și cele din sectorul public a fost influențată în ultimul an de majorarea cu aproximativ 50% a salariilor din învățământ, un domeniu care reprezintă o treime din angajații statului.
În acest sector, salariile de început au crescut de la 2500 de lei la 4000 de lei, ceea ce a ridicat semnificativ media salariilor. S-a adăugat că, dacă cineva crede că era posibil să atragă absolvenți buni cu un salariu de 2.500 de lei, înseamnă că trăiește într-o altă Românie.
„Desigur că există o grămadă de angajați la stat care nu își merită salariile și care ar putea livra servicii publice mai bune însă atâta timp cât învățământul și sănătatea vor fi sisteme publice atunci comparația dintre grilele de salarizare de la stat vs privat este irelevanta științific și incorectă moral”, a conchis acesta postarea pe Facebook.