Tanczos Barna despre majorarea impozitului pe dividende și echitate

Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a declarat luni, după ședința de Guvern în care a fost adoptată „ordonanța trenuleț”, că impozitul pe dividende a fost majorat de la 8% la 10%, dar rămâne o cotă atractivă pentru investitorii străini, echivalând cu impozitarea muncii.

„Cred că la nivel de impozitare trebuie să ţinem cont în primul şi în primul rând de echitate. Impozitul pe dividende a crescut de la 8 la 10%. În ceea ce priveşte impozitarea, trebuie să avem tot timpul în vedere echitatea.

Munca este impozitată cu 10%. Eu cred că şi capitalul poate fi impozitat cu 10%, în condiţiile în care şi aşa suntem mult sub cotele de impozit aplicate dividendelor de foarte multe ţări din Uniunea Europeană, de fapt.

Deci, 10% cotă de impozit pentru dividende este o cotă în continuare atractivă pentru investitorii străini inclusiv”, a spus ministrul Tanczos Barna.

Măsuri fiscale și sustenabilitate pe termen lung

Tanczos Barna a subliniat că impozitul de 10% aplicat dividendelor nu reprezintă o cotă mare, fiind echivalent cu nivelul impozitării muncii, care se aplică inclusiv salariilor minime și celor de 5.000 lei sau 10.000 lei, dar și dividendelor de 10 milioane de euro.

El a afirmat că acest sistem asigură echitate și a adăugat că, pentru a asigura un viitor sustenabil și atractiv din punct de vedere fiscal, România trebuie să rămână o țară care atrage investitori străini, eliminând inechitățile din societate și concentrându-se pe viitor, nu pe trecut.

„Nu este o cotă foarte mare şi este la acelaşi nivel cu cota de impozitare a muncii care vine şi la salariul minim, practic, dacă dau jos acele deduceri, vine şi la un salariu de 5.000 lei şi de 10.000 lei şi într-adevăr vine şi la dividende de 10 milioane de euro. Deci, cred că este echitate la acest nivel şi nu doresc să mă uit în urmă nici în ceea ce priveşte costurile, nici deciziile, nici persoanele.

Trebuie să ne uităm înainte, să asigurăm pe termen mediu şi lung o sustenabilitate şi o atractivitate a României pe plan fiscal şi să rămânem în continuare o ţară care atrage investitori străini, dar nu putem să păstrăm inechităţi în societatea românească”, a declarat Tanczos Barna.

bani
SURSA FOTO: Dreamstime

Modificări fiscale importante adoptate de Guvern

Guvernul a aprobat, în aceeași ședință, o serie de măsuri fiscale, printre care creșterea impozitului pe dividende de la 8% la 10%, reducerea pragului de impozitare pentru microîntreprinderi de la 500.000 euro la 250.000 euro (cu aplicare inclusiv pe parcursul anului fiscal), precum și introducerea unei taxe de 1% pentru construcțiile speciale (taxa pe stâlp).

De asemenea, au fost stabilite înghețări de salarii și pensii în sectorul bugetar.