În cadrul unei declarații la un post de televiziune din România, fostul ministru al Mediului, Tanczos Barna, avertizează cu privire la numărul urșilor de la noi din țară. El spune că, în ritmul acesta, nu ar fi exclus să vedem urși și la Constanța.
În cadrul unui interviu acordat marți pentru Prima News, Tanczos Barna, fostul ministru al Mediului, și-a exprimat dezaprobarea față de practica statului român de a interveni în cazul recoltării urșilor doar după ce au avut loc incidente.
El a subliniat că prezența urșilor pe dealuri a crescut semnificativ în ultimii ani, numărul județelor afectate dublându-se, și a subliniat necesitatea unor măsuri proactive pentru a rezolva această problemă.
„De trei ori mai mare decât anul trecut, mai mic decât acum şase, şapte ani, când a fost ultima cotă de recoltă pe baza unui studiu.
Anul trecut am stabilit o cotă de prevenţie minimă, o intervenţie fără un studiu de fundamentare, dar mult sub studiile pe care le-a avut ministerul până în 2016, tocmai pentru a nu genera o dezbatere aprigă pe această temă. Un lucru este cert, intervenţia preventivă este absolut necesară.
Este inadmisibil ca statul român să intervină doar după ce se produc nenorociri, catastrofe. Este inadmisibil ca toţi fermierii să se culce seara cu frica că noaptea, stâna, oile, vacile, porumbul, culturile vor fi distruse de aceste animale sălbatice”, a spus acesta după ce a fost întrebat cu privire la numărul ridicat de exemplare eliminate.
Numărul județelor unde apar urși s-a dublat
Fostul ministru a scos în evidență că numărul județelor unde apar urși a crescut în ultimii cinci-șase ani.
„Din păcate, numărul judeţelor unde apar şi unde se duc la vale, spre zona de deal, aceste exemplare de urs s-a dublat în cinci ani sau şase ani. Lipsa de responsabilitate, lipsa de fermitate şi de acţiune duce către o asemenea escaladare a fenomenului. Habitatul natural al ursului nu este la Craiova, nu este în Piteşti, nu este la Snagov. Şi în ultimul an am văzut şi la Craiova, şi la Piteşti, şi în Snagov, exemplare de urs.
Urşii nu sunt ucişi, nu sunt sacrificaţi. Sunt animale sălbatice care pe legea vânătorii sunt recoltate. De fapt, fondul cinegetic este o resursă regenerabilă. De ce nu avem o problemă cu căprioarele, cu căpriorul, cu mistreţul? De ce nu avem o problemă cu cerbul? Şi ele sunt vânate. Deci ursul este în vârful lanţului trofic şi fără intervenţie umană este imposibilă ţinerea sub control a acestui fenomen”, a declarat Tanczos Barna.
Numărul urșilor a ajuns la peste 8.000
Tot la Prima News TV, fostul ministru al Mediului a spus că numărul urșilor a ajuns la peste 8.000, față de anul 2007, atunci când fuseseră înregistrați 4.000 de urși.
„Numărul de exemplare de urs creşte treptat, an de an, zi de zi, lună de lună, în România. Am ajuns de la 4.000 în 2007 la 8.000 şi ceva, conform ultimelor estimări. Şi această tendinţă este constantă şi vom ajunge să avem urşi la Constanţa şi vom ajunge să avem urşi care să facă baie în Delta Dunării”, a precizat fostul ministru al Mediului.
De asemenea, el a mai fost întrebat cu privire la anul în care vom putea vedea urși făcând baie în Marea Neagră, el răspunzând „Nu ştiu dacă este obişnuit ursul cu apa sărată, dar cu Dunărea şi cu apa din Deltă cu siguranţă se împacă”.