Tanczos Barna: „Dacă nu se găsește o soluție, ambele părți vor pierde”

Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a declarat că economia europeană trebuie să fie pregătită pentru o posibilă creștere a taxelor vamale impuse de SUA, subliniind că această decizie nu va aduce beneficii nici Statelor Unite, nici Uniunii Europene.

Întrebat marți, la TVR Info, despre efectele acestei măsuri, ministrul Finanțelor a afirmat că decizia ar putea fi luată pe 2 aprilie, dar și-a exprimat speranța că până atunci se va găsi o soluție alternativă.

„Văzând celelalte decizii, este probabilă și o decizie referitoare și la UE cu privire la taxe. Economia europeană va trebui să se pregătească și nu va fi ușor. Avem cel mai mare volum de schimburi comerciale din lume între cele două entități, SUA și UE”, a declarat Tanczos Barna.

Acesta a precizat că scenarii privind efectele tarifelor impuse de SUA au fost analizate la nivelul Parlamentului European și al Comisiei Europene. Ministrul speră că se va ajunge la un compromis: „Sper că până în 2 aprilie, SUA și UE să găsească un modus vivendi, altul decât cel prognozat și anunțat de președintele Trump”.

Dacă nu se ajunge la un acord, Barna avertizează că efectele vor fi negative pentru ambele părți. „Dacă nu, va fi o situație nu de win-win, ci ambele părți vor pierde”, a spus el.

taxe si impozite taxe pe boală taxă taxa pe lux Horeca
SURSA FOTO: Dreamstime

Consecințele asupra economiei României

Referindu-se la impactul asupra României, ministrul Finanțelor a declarat că trebuie evaluat modul în care companiile românești care exportă în SUA vor fi afectate. El a menționat că balanța comercială a fost pozitivă în ultimii ani, ceea ce înseamnă că România exportă mai mult în SUA decât importă.

Barna a explicat că firmele românești vor trebui să se adapteze la noile condiții:

„Aceste companii, dacă sunt reziliente, vor găsi alte piețe, se pot reorienta. Dacă nu, vor trebui să găsească soluții de eficientizare a producției și de reducere a prețurilor sau să exporte mai departe pe piața americană dacă prețurile suportă o suprataxare”, a precizat el.

Totodată, oficialul român a avertizat că un conflict comercial escaladat între SUA și UE ar putea avea efecte negative. „Sper că SUA și UE să găsească o soluție, să negocieze altceva decât o supralicitare a taxelor vamale, pentru că atunci va veni și un răspuns al UE, iar la răspunsul negativ va veni altul din partea SUA, și nu știu unde vom ajunge”, a spus Tanczos Barna.

Ministrul Finanțelor a conchis că unele companii românești vor reuși să depășească acest obstacol, dar altele vor suferi pierderi. România trebuie să fie pregătită pentru diverse scenarii economice, în funcție de cum vor evolua negocierile dintre Washington și Bruxelles.