Tanczos Barna susține că participarea UDMR la guvernare a adus şi aduce în continuare un ajutor real fermierilor. Ne dorim ca în perioada 2023-2027 să continuăm să ajutăm fermierii să acceseze cei 15,8 miliarde, a declarat ministrul Mediului.
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a participat la Forumul Fermierilor din Ţinutul Secuiesc. Acesta a afirmat, vineri seară, pe 24 martie, că participarea UDMR la guvernare a adus şi aduce în continuare un ajutor real fermierilor. „Ne dorim ca în perioada 2023-2027 să continuăm să ajutăm fermierii să acceseze cei 15,8 miliarde”, a transmis liderul UDMR.
UDMR își propune să ajute fermierii să acceseze cei 15,8 miliarde
„Am avut ocazia să ascult prezentări utile şi constructive ale fermierilor în cadrul Forumului Fermierilor din Ţinutul Secuiesc. Ne bucurăm să vedem că participarea UDMR la guvernare a adus şi aduce în continuare un ajutor real fermierilor.
UDMR a intervenit nu doar atunci când preţul motorinei a crescut brusc, dar fermierii au avut şi au ocazia să aplice pentru sprijin guvernamental în mai multe domenii, cum ar fi creşterea animalelor, producţia vegetală sau compensaţii pentru daunele cauzate de secetă”, a scris, vineri, 24 martie, pe pagina sa de Facebook, ministrul Mediului.
De asemenea, Tanczos Barna a precizat că, în perioada 2023-2027, UDMR își propune să ajute fermierii să acceseze cei 15,8 miliarde care ne stau la dispoziţie pentru dezvoltare rurală, dar şi pentru susţinerea producătorilor din domeniul agricol.
Nicolae Ciucă: Guvernul îşi va intensifica sprijinul acordat fermierilor
Prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, s-a întâlnit vineri, 24 martie 2023, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) pentru a discuta despre nevoia de a promova mai mult produsele româneşti în lanţurile comerciale şi identificarea unor soluţii de creştere a competitivităţi producătorilor români şi dezvoltării durabile, în condiţii de siguranţă alimentară.
La finalul întâlnirii lor, a fost stabilită o întâlnire în sistem tripartit (Guvernul României, retaileri, producători/procesatori) pentru a articula o abordare strategică a valorificării produselor agricole şi industriei alimentare în interesul consumatorului român.
„Avem nevoie de mai multe depozite frigorifice şi de conservare pentru producătorii români, care astfel vor putea asigura continuitate extra-sezonieră în aprovizionarea lanţurilor marilor retaileri cu legume-fructe, mezeluri şi produse lactate.
Guvernul îşi va intensifica sprijinul acordat fermierilor şi producătorilor locali pentru a creşte gradul de procesare, prelucrare şi rafinare a produselor agricole în România dar şi pentru a crea plus-valoare pe lanţ şi a echilibra balanţa comercială a ţării”, a declarat,vineri, Nicolae Ciucă, potrivit unui comunicat de presă emis de Guvernul României.