Tanczos Barna: Vineri, 19 mai, va începe programul de finanțare Casa Verde Fotovoltaice

Tanczos Barna

Sursă: Facebook, Tanczos Barna

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Tanczos Barna, a anunțat că vineri, 19 mai 2023, va porni programul Casa Verde Fotovoltaice, al cărui buget depășește 1,7 miliarde de lei.

Vineri, 19 mai 2023, va începe programul de finanțare Casa Verde Fotovoltaice. Înscrierile se vor face printr-o aplicație

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Tanczos Barna, a reamintit că vineri, 19 mai 2023, de la ora 10:00, va începe programul de finanțare Casa Verde Fotovoltaice. În acest an, Guvernul României oferă o finanţare în cuantum de 20.000 de lei pentru fiecare solicitant, cu condiţia unei contribuţii proprii a beneficiarului, de 2.000 de lei. Bugetul total al programului respectiv este de 1,75 miliarde lei, echivalentul a peste 87.000 de sisteme fotovoltaice. Înscrierea se va face printr-o aplicaţie pusă la dispoziţie de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

„Având în vedere numărul foarte mare de doritori şi pentru a nu mai solicita aplicaţia informatică, am decis să lansăm sesiunea de înscriere în 8 etape, câte una pentru fiecare regiune de dezvoltare a României. Începând de mâine şi până pe 23 mai va fi deschisă sesiunea pentru locuitorii din regiunea Bucureşti- Ilfov.

Pentru înscriere am pregătit o aplicaţie foarte uşor de folosit, solicitanţii nu au nevoie decât de câteva minute din timpul lor şi de cele patru documete în format PDF, cartea de identitate, extras de carte funciară, certificatul fiscal care să ateste lipsa datoriilor la bugetul de stat şi certificatul fiscal care atestă lipsa datoriilor la bugetul local.

Înscrierea este structurată în patru paşi simpli. Pentru a avansa la pasul următor este obligatorie finalizarea pasului anterior (…). După finalizarea cu succes a procesului, solicitantul va primi un email de confirmare a înscrierii, ulterior solicitantul se va adresa unuia dintre instalatorii validaţi, pentru a verifica documentele, pentru a semna contractul şi pentru a instala aceste sisteme fotovoltaice”, a explicat, joi, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Sfaturi utile pentru românii care vor să se înscrie în programul Casa Verde Fotovoltaice

Persoanele fizice se pot înscrie în noua sesiune a programului de finanțare Casa Verde Fotovoltaice începând de vineri, 19 mai 2023, de la ora 10:00, până pe data de 26 iunie 2023, la ora 00:00. În perioada 27 iunie 2023, ora 10:00 – 29 iunie 2023, ora 23:59, se vor putea înscrie în program şi unităţile de cult, a informat Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).

Potrivit sursei citate anterior, pe baza bugetului de două miliarde de lei alocat pentru 2023, ar urma să beneficieze de sprijinul financiar aproximativ 87.500 de gospodării din întreaga ţară.

În ediția din acest an, înscrierea solicitantului se face prin completarea unor câmpuri predefinite şi încărcarea documentelor necesare în aplicaţia informatică:

  • actul de identitate al solicitantului, valabil la data înscrierii în aplicaţie;
  • certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicaţie;
  • certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicaţie;
  • extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicaţie;
  • copia cărţii funciare colective, din care să rezulte maximum două unităţi individuale trecute pe aceeaşi carte funciară care adunate să fie egale cu un întreg, în cazul imobilelor-construcţii, dintre care unele părţi sunt comune, iar restul sunt proprietăţi individuale, pentru care se întocmesc o carte funciară colectivă şi câte o carte funciară individuală.

Atenție! Documentele încărcate în aplicaţie nu vor mai putea fi modificate sau reîncărcate ulterior.

„Solicitantul persoană fizică se poate înscrie o singură dată în cadrul unei sesiuni. În cazul în care se depun două sau mai multe cereri de finanţare pentru acelaşi imobil identificat cu număr cadastral, este considerată eligibilă prima cerere de finanţare care îndeplineşte criteriile de eligibilitate.

Pentru solicitantul persoană fizică, este eligibil proiectul care se implementează la adresa menţionată ca domiciliu în cartea de identitate”, a explicat instituția respectivă.

De ce documente au nevoie unitățile de cult?

Documentele pe care trebuie să le încarce unităţile de cult pentru a obţine finanţare sunt:

  • certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicaţie;
  • certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local;
  • extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicaţie, din care să rezulte dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului construcţie deservit de sistemul de panouri fotovoltaice pentru care se solicită finanţarea;
  • în cazul în care sistemul de panouri fotovoltaice care deserveşte construcţia se amplasează pe teren, se va prezenta, în plus faţă de extrasul de carte funciară aferent construcţiei, extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicaţie, din care să rezulte că solicitantul este proprietar/deţine un drept de folosinţă asupra imobilului teren, acesta poate fi obţinut de solicitant şi în format electronic;
  • se admite o singură înscriere în cadrul unei sesiuni, pentru un singur imobil.