China are rezerve uriaşe de dolari cu care poate infuenţa cotaţia monedei americane şi nivelul mai multor indicatori economici. Am aflat, săptămâna aceasta, că autorităţile chineze au mare încredere în coerenţa şi sorţii de izbândă a politicilor de combatere a crizei adoptate de Statele Unite. Vestea cu pricina ne-a dat-o nimeni altul decât Timothy Geithner, ministrul… american de finanţe, înainte de a afla cu ochii şi urechile lui cât de încrezători sunt oficiali
China are rezerve uriaşe de dolari cu care poate infuenţa cotaţia monedei americane şi nivelul mai multor indicatori economici.
Am aflat, săptămâna aceasta, că autorităţile chineze au mare încredere în coerenţa şi sorţii de izbândă a politicilor de combatere a crizei adoptate de Statele Unite. Vestea cu pricina ne-a dat-o nimeni altul decât Timothy Geithner, ministrul… american de finanţe, înainte de a afla cu ochii şi urechile lui cât de încrezători sunt oficialii chinezi. Întregul episod este profund tragicomic şi merită atenţie deoarece pune în evidenţă atât raportul de putere în economia mondială, cât şi aspectul de îmbrăţişare mortală şi dragoste cu forţa din contextul acestui raport. Datele concrete ale problemei, care ne ajută să înţelegem ambele aspecte, sunt simple.
Pe de o parte, China are rezerve uriaşe de dolari, cu care poate influenţa cotaţia monedei americane şi nivelul mai multor indicatori ai celei mai mari economii a lumii. Asta înseamnă că autorităţile americane au tot interesul să se poarte frumos cu omologii lor chinezi. Pe de altă parte, SUA reprezintă principala piaţă de desfacere a exporturilor chineze. De bunul mers al industriilor care produc aceste exporturi depinde însăşi stabilitatea politică a Chinei, deoarece muncitori şomeri şi nemulţumiţi au tendinţa să protesteze. Cu alte cuvinte, autorităţile chineze au tot interesul ca economia americană să meargă bine, ca să poată continua să importe bunuri din China. Date fiind cele de mai sus, forma în care Dl Geithner a ajuns să ştie cât de încrezători sunt colegii săi chinezi apropo de viitorul economiei americane probabil că a fost o întrebare în stil sovietic: „Nu-i aşa că aveţi mare încredere în treaba bună pe care o facem noi la Washington?“ La auzul acestei întrebări, chinezii nu au avut de ales decât să spună un „Daaa!“ răsunător. Realitatea macroeconomică mondială este însă că e mult prea devreme pentru ca cineva, pe undeva, să poată exprima cu entuziasm încredere asupra viitorului. Problema este că percepţia acestui grad de încredere este un ingredient misterios al stabilităţii economice. Episodul chinezo-american ne arată cât de mult depinde această percepţie de capacitatea a două guverne de a dansa un tangou pe o sârmă invizibilă, întinsă peste oceanul Pacific.
* Postelnicu este consilier al preşedintelui Senatului României.