Maşinile cu motoare cu ardere internă ar putea să dispară în următorii zece ani din showroom-urile auto din Olanda, dacă un proiect de lege care interzice vânzarea acestora, începând cu 2025, va fi aprobat în Parlament.
Proiectul iniţial de lege, formulat de Partidul Muncii, prevedea interzicerea circulaţiei maşinilor cu motoare clasice în Olanda, dar în cele din urmă s-a ajuns la o măsură de compromis care vizează doar comercializarea noilor autoturisme cu motoare diesel şi pe benzină.
Olandezii sunt tentaţi să copieze modelul norvegian, o ţară care a trimis în parlament un proiect similar, în luna iunie a acestui an. Interdicţia pare ceva mai lesne de aplicat în Norvegia, în contextul în care o treime din maşinile noi cumpărate de localnici sunt electrice, iar Guvernul de la Oslo subvenţionează în continuare tranziţia parcului auto al ţării către modele electrice.
Olandezii par să se fi obişnuit şi ei cu ideea autoturismelor cu baterii reîncărcabile, în luna decembrie a anului trecut înregistrându-se un record în vânzarea acestui tip de maşini. Pe lângă aceasta, Olanda este şi ţara din UE cu una dintre cele mai reduse cote de emisii de dioxid de carbon de la maşini noi, iar iniţiatorul noii legi, Jan Vos, speră ca interdicţia vânzării de automobile poluante şi nişte subvenţii mai generoase din partea guvernului să elimine definitiv de pe străzi maşinile cu motoare clasice.
În Statele Unite, poluarea maşinilor a ajuns să fie responsabilă de mai multe morţi decât accidentele rutiere, iar în Londra şi Paris emisiile de noxe în trafic au declanşat ample proteste din partea organizaţiilor de mediu. Parisul, de altfel, a impus din luna iunie restricţii de circulaţie pentru maşinile fabricate înainte de 1997.RADOR