Guvernul australian are a doua cea mai mică datorie dintre statele incluse în OECD, iar ulterior crizei financiare la nivelul ţării s-a înregistrat cea mai mare creştere în sectorul forţei de muncă. 26% dintre australieni s-au născut în afara ţării, iar 60% dintre familii deţin animale de casă.
Anual, australianul de rând consumă 110 litri de bere şi cheltuieşte 1.377 de dolari pe jocuri de noroc şi în ciuda faptului că economia Australiei este cea pe locul 17 în lume, dolarul australian este a 5-a cea mai utilizată monedă la nivel global.
În 2006, Australia era cel mai important exportator de cărbune, lână, carne de vită, orz, zahăr brut, zinc, minereuri de staniu şi fier.
Cu una dintre cele mai mici densităţi ale populaţiei, în afară de Mongolia şi Namibia, Australia are mai multe centre urbane izolate, printre acestea numărându-se şi Perth care se află la o distanţă de 2000 de kilometri de Adelaide, cel mai apropiat oraş.
În ciuda schimbărilor climatice, a secetelor, a inunadaţiilor şi a cheltuielilor făcute pe desalinizarea apei, economia australiană se află într-un punct demn de invidiat pentru multe alte economii ale lumii.
Patru oraşe australiene au intrat în topul celor mai scumpe oraşe din lume
Sydney, Melbourne, Perth şi Brisbane şi-au făcut intrarea în topul celor mai scumpe oraşe din lume, ca efect al creşterii dolarului australian, arată un studiu recent, publicat joi şi preluat de AFP.
Sydney şi Melbourne se situează pe locurile şase şi, respectiv, şapte, în clasamentul celor mai scumpe oraşe din lume, potrivit studiului bienal asupra costului vieţii, realizat de o unitate de cercetare a cotidianului The Economist.
Perth şi Brisbane, aflate aproape de minele de cărbune şi minereu de fier în plin avânt, ocupă locurile 13 şi, respectiv, 14.
‘Acum zece ani, Sydney era pe locul 71, iar Melbourne, pe 80, în timp de Perth se afla pe locul 91, iar Brisbane, pe al 93-lea’, arată studiul. ‘Este punctul culminant al unei formidabile creşteri a costului vieţii în oraşele australiene, înregistrate în ultimii zece ani, perioadă în care dolarul australian a trecut de la circa 0,5 dolari americani la paritate cu dolarul american’, se mai spune în document.
Marea cerere asiatică de materii prime necesare producerii oţelului a determinat o creştere puternică a preţurilor faţă de nivelurile de dinaintea crizei din 2008. De acum, este mai ieftin de trăit la Londra, Viena, Roma, Berlin, Hong Kong sau Beijing decât în majoritatea oraşelor australiene.