De asemenea, numărul de km inaugurați nu sunt 20-30 ca la noi, ci depășesc, aproape de fiecare dată, pragul de 100. Când a inaugurat România ultima oară o autostradă de 100 de km?
Despre infrastructura Chinei s-a scris mult. Și de bine și de rău. Este foarte interesant de văzut detaliile privind infrastructura țării care candidează pentru primul loc în topul celor mai marii economii ale lumii.
Pe data de 27 septembrie, în China a fost inaugurată un tronson de 63 de km. Pe data de 28, au fost deschise 3 tronsoane, unul de 30, unul de 163 și încă unul de 106.
Pe data de 29 septembrie, au fost deschise tot 3 tronsoane de autostradă: unul de 107 km, altul de 119 și încă o bucată de 39.
Trei zile în care s-au inagurat 627 de km de autostradă. Știm că nu încape comparație, însă nu putem să nu remarcăm faptul că în trei zile, chinezii au inaugurat mai multe autostrăzi decât a inaugurat România în 20 de ani.
În anul 2011, China a adăugat nu mai puțin de 11.000 de km de autostradă rețelei pe care o are. În total, chinezii au dat în folosință anul trecut la 74.000 de km de drumuri, șosele și autostrăzi și au făcut lucrări de reabilitare pe alți 190.000 de km.
Astfel, de la 1 ianuarie 2012, China se poate lăuda cu o rețea care numără nu mai puțin de 85.000 de km de autostradă. Toată această rețea uriașă a fost construită în mai puțin de 30 de ani. Mai precis, construcția primei autostrăzi din China a avut loc în anul 1984. De atunci și până acum, accesul pe autostrada care leagă Shanghai de districtul Jiading a fost cu plată, însă de la începutul acestui an, accesul pe autostrada care are doar 18 km a devenit gratuit. Construcția acesteia a costat 36 de milioane de dolari, conform agenției de presă Xinhua.
În anul 2011, investițiile totale în autostrăzi și infrastructura civilă aviatică a fost de 1,49 de mii de miliarde de yuani.
Autostrăzi spre nicăieri
"Nu există țară ca a noastră care să construiască autostrăzi de la o localitate la alta și care să distrugă pașii firești ai dezvoltării unui sistem de transport", spunea la finalul anului trecut Lu Dadao, un expert chinez în rețele de transport, care adăuga că "prea multe autostrăzi au complicat sistemele socio-economice".
"Multe dintre noile autostrăzi au un trafic mult sub așteptări dar costurile de întreținere sunt foarte mari", spune Yan Ji, director de investiții la HSBC Jintrust Fund Management Co, fapt ce se vede și din imaginile de mai sus.
China nu este doar țara care a făcut prea multe autostrăzi. Este și țara care își tot alimentează bula imobiliară construind clădiri masive pe o piață imobiliară care dă semne de oboseală.