Hotărârea vine după ce o instanţă locală a decis că utilizarea canabisului în spaţiul privat ar trebui permis deoarece legile care interzic acest lucru sunt în contradicţie cu prevederile constituţionale.
Statul a făcut apel la Curtea Constituţională din Africa de Sud care a susţinut decizia instanţei inferioare.
„Nu va constitui infracţiune dacă un adult utilizează sau are în posesie canabis într-un spaţiu privat”, a spus judecătorul Raymond Zondo în momentul pronunţării deciziei.
Hotărârea nu precizează care este cantitatea de canabis pe care o persoană o poate deţine pentru uz personal.
Hotărârea a fost primită cu entuziasm, în sala de tribunal fiind prezenţi mai mulţi activişti care luptă pentru legalizarea marijuanei şi membri ai mişcării rastafariene.
„Comunitatea rastafariană a fost persecutată şi acuzată”, a declarat pentru postul de televiziune eNCA unul dintre cei care au salutat decizia. AGERPRES