Problemele economice ale Greciei au un impact negativ asupra multor state din Europa, dar o ţară ar putea beneficia de pe urma necazurilor cu care se confruntă grecii.
Tot mai mulţi investitori greci trec graniţa în ţara vecină, Bulgaria, în căutarea norocului şi a unor taxe mai mici. Astfel, atât capitalurile, cât şi locurile de muncă, migrează către Bulgaria, motiv pentru care unii experţi sunt de părere că Bulgaria ar putea fi o beneficiară a crizei elene. "Motivul este unul foarte trist, dar chiar se întâmplă. Chiar şi grecii care nu au afaceri îşi transferă banii în Bulgaria, pentru a fi acoperiţi în cazul în care Grecia iese din zona euro", a declarat economistul Gheorghi Ganev pentru CNN Money.
Mulţi antreprenori greci văd în Bulgaria o oportunitate de a beneficia de impozite şi salarii mai mici, dar şi şansa de a deveni competitivi. "Staff Jeans" este un dintre acele companii care au luat această decizie din motive pur economice: îşi scade costurile până trece criza. O parte din producţia sa este deja efectuată în Bulgaria, iar după ce vânzările în ţara sa de origine au scăzut cu 40% anul trecut, ideea de a muta întreaga producţie peste graniţă capătă tot mai mult contur. "Ceea ce se întâmplă acum în Grecia este o tragedie. Veniturile sunt în scădere, iar costurile cu transportul produselor noatre între Grecia şi Bulgaria sunt tot mai mari. Pentru a fi mai competitivi în Europa trebuie să reducem aceste costuri", spune Joseph Komninakidis, managerul companiei.
Nu doar companiile urmează această tendinţă, ci şi investitorii. Brokerii imobiliari au observat o creştere a numărului de cumpărători greci. "În primul rând, Bulgaria nu este atât de departe pentru greci, dar la decizia lor contribuie şi preţurile", explică Boiko Boykov de la o companie imobiliară.
Staţiunea Bansko din sud-vestul Bulgariei se află printre locurile preferate de investitorii greci. Aristo Theodoropoulos a cumpărat o casă în această zonă cu 190.000 de euro, investiţie despre care spune că în Grecia ar fi ajuns la aproximativ 500.000 de euro.
Măsurile dure adoptate pentru salvarea economia Greciei au dus la o scădere masivă a nivelului de trai, iar noul guvern trebuie să impună noi măsuri de austeritate pentru a respecta acordul cu FMI, UE şi BCE. Antonis Samaras, liderul dreptei guvernamentale, cel care s-a clasat duminică pe primul loc în alegerile legislative din Grecia, a propus formarea unui "Guvern de uniune naţională" pentru a menţine ţara în zona euro, angajându-se să "schimbe politica memorandumului" de austeritate.
<object classid=”clsid:D27CDB6E-AE6D-11cf-96B8-444553540000″ id=”ep” height=”360″ width=”640″><param name=”allowfullscreen” value=”true” /><param name=”allowscriptaccess” value=”always” /><param name=”wmode” value=”transparent” /><param name=”movie” value=”https://i.cdn.turner.com/cnn/.element/apps/cvp/3.0/swf/cnn_416x234_embed.swf?context=embed_edition&videoId=business/2012/05/03/marketplace-europe-bulgaria-greek-business.cnn” /><param name=”bgcolor” value=”#000000″ /><embed src=”https://i.cdn.turner.com/cnn/.element/apps/cvp/3.0/swf/cnn_416x234_embed.swf?context=embed_edition&videoId=business/2012/05/03/marketplace-europe-bulgaria-greek-business.cnn” type=”application/x-shockwave-flash” bgcolor=”#000000″ allowfullscreen=”true” allowscriptaccess=”always” wmode=”transparent” height=”360″ width=”640″></embed></object>