Ministrul francez al Economiei şi Finanţelor, Bruno Le Maire, a anunţat miercuri că va depune o plângere împotriva companiilor.
Într-un interviu pentru postul de radio RTL, Le Maire a afirmat că aceste condiţii impuse de cei doi giganţi IT altor companii care dezvoltă programe sau aplicaţii, sau care utilizează platformele lor, "sunt inacceptabile".
Plângerea va fi depusă la Tribunalul Comercial din Paris pentru "practici comerciale abuzive".
Ministrul a reclamat faptul că Apple şi Google nu numai că impun tarife pentru companiile emergente care creează programe şi aplicaţii pentru platformele lor, dar şi recuperează date ale acestora şi "pot modifica unilateral contractele". "Există reguli, justiţie şi toţi trebuie să le respecte", a subliniat oficialul francez.
Pe lângă această acţiune în justiţie, pe plan intern, Le Maire a reamintit că Executivul din Franţa lucrează la nivel internaţional pentru stabilirea unor reguli care să oblige giganţii din domeniul Internetului să plătească impozite acolo unde îşi desfăşoară activitatea.
El s-a arătat convins că "vom reuşi până la finele anului 2018, astfel încât măsura să se aplice în Europa de la începutul lui 2019".
Propunerea Franţei în acest sens este să se stabilească un mecanism fiscal pentru companiile din domeniul digital "pe baza încasărilor din fiecare ţară", pentru a se evita plata doar în ţara unde îşi stabilesc sediul, alegând-o pe aceea unde fiscalitatea le este cea mai favorabilă.