Croația se așteaptă ca intrarea ei în zona Schengen să poată avea loc în timpul președinției slovene a UE, în a doua jumătate a acestui an. Această declarație a fost făcută de premierul croat Andrej Plenković.
„Cred că acest lucru este posibil. Când ne uităm la relațiile foarte bune pe care le avem acum cu Slovenia, acesta ar fi un scenariu grozav şi poate să se întâmple în timpul președinției slovene a Consiliului UE”, a afirmat Plenković în faţa reporterilor.
Dacă aceste previziuni vor deveni realitate, atunci lovitura va fi puternică pentru România. Mai ales că în luna februarie, vicepremierul Kelemen Hunor spunea când ar putea să intre România în spațiul Schengen. Conform informațiilor transmise de către vicepremier, țara noastră îndeplineşte toate criteriile tehnice. Kelemen Hunor a explicat, atunci, că nu există argumente pentru ca România să se mai afle în afara Spaţiului Schengen, cât timp îndeplineşte toate criteriile tehnice.
Suntem sau nu pregătiți să intrăm în Schengen?
Vicepremierul susține că în acest an trebuie închis Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), după care România trebuie să intre în Spaţiul Schengen.
„Noi în acest an trebuie să scăpăm, trebuie să închidem MCV-ul şi pentru acest lucru, bineînţeles, Guvernul va face toate demersurile şi va iniţia tot ce este de făcut în domeniul justiţiei în primul rând, dar nu numai, pentru a închide MCV-ul. Şi ar trebui să intrăm, tot în 2021-2022, treptat, în Spaţiul Schengen, fiindcă nu se poate accepta (…) să îndeplinim toate criteriile tehnice şi permanent să fim amânaţi cu intrarea în Spaţiul Schengen.
Din punct de vedere economic e o pierdere uriaşă şi din punct de vedere hai să-i spunem, aşa, moral, este o situaţie care nu poate fi susţinută. Ai îndeplinit criteriile? Atunci trebuie să faci pasul următor”, a declarat Kelemen Hunor la Realitatea Plus.
Conform acestuia, intrarea se poate face etapizat, mai întâi pentru accesul pe calea aerului, iar mai apoi pentru cel terestru, dar important este ca ţara noastră să intre în Spaţiul Schengen, fiindcă nu există argumente să fie în afara acestei zone.