Japonia va extinde până la finalul lunii mai măsura suspendării vizelor pentru cetăţenii străini, a anunţat marţi o sursă din guvernul de la Tokyo.
O eventuală ridicare a restricţiilor de călătorie impuse pentru limitarea răspândirii noului coronavirus fiind prematură, transmite agenţia de presă Kyodo.
Ministerul de Externe japonez a anunţat la 1 aprilie că suspendă acordarea vizelor pentru cetăţenii din peste 100 de ţări cel puţin până la finalul lunii.
Pe fondul introducerii restricţiilor, călătorii străini aproape au renunţat să vină în Japonia în această perioadă.
În acelaşi timp, coronavirusul a continuat să se propage în Japonia, numărul total al cazurilor de COVID-19 depăşind marţi 11.000, iar cel al deceselor ajungând la 288.
Săptămâna trecută premierul Shinzo Abe a declarat stare de urgenţă la nivel naţional.
De asemenea, Tokyo a interzis şi intrarea pe teritoriul japonez a cetăţenilor străini care au efectuat deplasări în 73 de ţări, printre care China, Coreea de Sud, SUA şi majoritatea statelor europene, în ultimele 15 zile înainte de intrarea în Japonia.