Deşi este situată în inima Europei, Elveţia nu este stat comunitar. Uniunea Europeană este principalul partener comercial al Elveției, însă această țară nu a fost niciodată integrată juridic în UE.

Prin votul popular negativ dat Acordului privind Spațiul Economic European în decembrie 1992, Elveția este singura țară din vestul Europei, cu o economie majoră, care nu face parte din UE. Preocuparea de a atenua consecințele economice negative datorate neparticipării la piața unică europeană s-a concretizat prin semnarea, în 1999, a unui prim pachet de șapte acorduri bilaterale cu UE în domenii de interes comun: libera circulație a persoanelor, transportul aerian, transportul terestru, agricultura, barierele tehnice în comerțul internațional, piața de achiziții publice, cercetare-dezvoltare. O a doua serie de opt acorduri bilaterale au fost încheiate în 2004.

Aderarea la Uniunea Europeană ar însemna transformãri importante la nivel economic pentru această ţară:
–    renunţarea la secretul bancar. Sistemul lor bancar se bazează pe păstrarea confidentialităţii clienţilor, iar foarte mulţi europeni cu afaceri mai puţin curate îşi ţin banii în băncile de aici,
–    înlocuirea francului elveţian cu euro,
–    creşterea TVA-ului,
–    participarea la raidurile militare europene, ceea ce ar dăuna statutului de neutralitate.

La întrebarea de ce nu este Elveţia stat membru a răspuns într-un interviu şi Andeas Gross, proeminent om politic şi universitar elveţian:  Motivul este istoria. Europa a trecut peste trei războaie. Elveţia a supravieţuit singură. Europa şi ceilaţi au eşuat, tot singuri. De aceea am învăţat că trebuie să cooperăm pentru a ne proteja. În momentul acesta Elveţia crede ca poate face totul singură.  Experienţa creează mentalităţi şi mentalităţile creează schimbările aşa cum închizi sau deschizi lumina. Trebuie să lucrăm ca să adaptăm mentalităţile la viitor, şi nu la trecut. Dacă Elvetia va rămâne singură îşi va pierde puterea democratică, chiar dacă statul este foarte bine organizat. Statul naţional nu mai poate apăra democraţia. De aceea cred că Elvetia are nevoie de Europa. Dar de o Europa mai bine organizată în sensul descentralizării, respectului pentru diversitate, o Europa în care, prin elemente de democraţie directă cetăţenii să aibă mai multa putere, cu un parlament bicameral în care ţările să fie reprezentate.

Rata somajului este printre cele mai scăzute în Europa, de 3,1%, iar locuitorii acestei ţări au o speranţă de viaţă de 80 de ani. Salariul mediu brut lunar este de 5.000 de euro, iar produsul intern brut depăşeşte 50.000 de euro pe cap de locuitor.  

Relaţia cu România

Începând cu data de 1 iunie 2009, conform Acordului de liberă circulaţie UE – Elveţia, cetăţenii români nu au nevoie de viză. Intrarea în Elveţia este permisă cu paşaportul sau cartea de identitate valabile cel puţin 6 luni de la data intrării pe teritoriul Elveţiei. Dacă doriţi să rămâneţi în Elveţia mai mult de 3 luni, aveţi nevoie de o autorizaţie de şedere care este eliberată de autoritatea locală competentă. Nu omiteţi faptul că, în această situaţie, trebuie să vă anunţaţi şederea în Elveţia la autorităţile cantonale în termen de cel mult 40 de zile calendaristice.

Elveţia reprezintă unul dintre principalii investitori străini în România, ocupând la 30 septembrie 2012, locul 10, în clasamentul investitorilor străini, cu o valoare a capitalului social subscris de 911,1 milioane euro şi un număr de 2.348 societăţi comerciale (conform statisticii ONRC, la 30.09.2012). Printre sectoarele în care s-au realizat investiţii se numără: sectorul materialelor de construcţii, telecomunicaţii, energetic, industria alimentară, zootehnie, chimie şi petrochimie etc.

Principalii investitori elveţieni în România sunt: Holcim – cel mai mare investitor (ciment), Swisspor, Sika (materiale construcţii), ABB (energie), Ameropa, Greenfiber (petrochimie), Novartis-Sandoz, Roche, Helvetica Profarm (farmaceutică), Nestlé, Läderach, Pacovis, Karpaten Meat (industria alimentară), Philipp Morris (tutun), Rieker (încălţăminte), Seco, Sefar (industria textilă), Ringier, Edipresse (presă) etc.