Uniunea Europeană ar trebui să permită Italiei să reducă taxele şi să investească în economia verde pentru a stimula avansul PIB-ului, a afirmat luni vicepremierul Luigi Di Maio, liderul Mişcării 5 Stele (M5S, antisistem), transmite Reuters.
Di Maio se va întâlni în cursul zilei de luni cu Matteo Salvini, şeful Ligii (extremă dreaptă), şi cu premierul Giuseppe Conte pentru a discuta decizia Comisiei Europene de a recomanda deschiderea unei proceduri disciplinare împotriva Italiei, din cauza încălcării reglementărilor fiscale din UE legate de nivelul datoriei.
Di Maio a afirmat că cei trei lideri ar urma să accepte reglementările legate de salariul minim, diminuările de taxe şi reducerea privilegiilor pentru politicienii italieni.
Comisia Europeană a trimis luna trecută o scrisoare Guvernului de la Roma în care îi cere să explice de ce s-au deteriorat finanţele publice ale Italiei. Scrisoarea Executivului comunitar este o obligaţie prevăzută în legislaţia UE şi este trimisă atunci când o ţară nu mai respectă ţintele fiscale convenite, care cer ca deficitul bugetar să fie menţinut sub 3% din Produsul Intern Brut, iar datoria publică să fie redusă dacă depăşeşte pragul de 60% din Produsul Intern Brut.
Autorităţile de la Roma estimează în acest an o creştere a datoriei publice la 132,6% din PIB, de la 132,2% din PIB în 2018 şi 131,4% din PIB în 2017. Italia are a doua cea mai ridicată datorie din UE, după Grecia.
Comisia Europeană estimează o creştere a datoriei publice a Italiei la 133,7% din PIB în 2019 şi la 135,2% din PIB în 2020.
Dacă explicaţiile Guvernului de la Roma vor fi considerate insuficiente, Bruxelles-ul va demara o acţiune disciplinară care ar putea să se concretizeze într-o amendă de 0,2% din PIB-ul Italiei, adică aproximativ 3,5 miliarde euro.
Bruxelles estimează că, anul trecut, Italia a plătit dobânzi de 65 de miliarde de euro pentru datoria sa masivă. Conform procedurii de deficit excesiv (EDP), Italia trebuie să îndeplinească obiective fiscale stricte, altfel va putea fi amendată.
Comisia Europeană este pregătită să-şi schimbe analiza privind posibila procedură privind datoria Italiei dacă autorităţile de la Roma prezintă noi date şi angajamente, a afirmat Pierre Moscovici, comisarul pentru afaceri economice şi financiare, impozitare şi vamă.