Iranul devine astfel prima ţară din lume care interzice popularul joc ce câştigă însă tot mai mulţi fani pe mapamond şi este un adevărat hit al aplicaţiilor mobile la doar o lună de la lansare.
Potrivit BBC, autorităţile iraniene au luat în considerare încă de luna trecută să interzică jocul în Iran, însă au amânat luarea deciziei pentru a discuta mai întâi cu cei care au realizat jocul – compania Niantic din San Fransciso.
Deşi Pokemon Go nu a fost lansat încă oficial în Iran, jucătorii din această ţară au reuşit să instaleze jocul prin intermediul altor aplicaţii care permiteau accesul la încărcarea fişierului executabil de rulare al jocului. Cei care au reuşit până în prezent să ruleze jocul vor trebui să fie vigilenţi faţă de măsurile de control ale instituţiilor de aplicare a legii din Iran.
Guvernul iranian a instituit anterior un control strict asupra accesului populaţiei la internet, unele site-uri de internet, printre care reţelele de socializare Facebook şi Twitter, au fost mult timp blocate pentru majoritatea utilizatorilor, dar chiar şi aşa unii dintre iranienii cu abilităţi în IT au reuşit să găsească modalităţi prin care să acceseze site-urile respective.
Pokemon Go a fost lansat recent în 15 noi pieţe din Asia, printre care Indonezia, Thailanda şi Singapore. Jocul este disponibil pentru a fi încărcat în peste 90 de ţări de pe mapamond. În SUA, după lansarea jocului, la 6 iulie, în doar două săptămâni (10-23 iulie) vânzările pentru bateriile mobile de smartphone au crescut cu 101%, fiind vorba de circa 1,2 milioane de baterii vândute, potrivit NPD Group, scrie theverge.com.AGERPRES