Cea mai mare țară din Asia de sud-est a beneficiat cel mai puţin de pe urma salturilor uriaşe din domeniul telecomunicaţiilor din ultimele două decenii.
Birmania, numită și Uniunea Myanmar, este cea mai mare țară din Asia de sud-est. Astăzi, 60% din populaţia lumii are un telefon mobil. Cu toate acestea, în Myanmar, stat cu o populaţie de peste 60 de milioane de oameni, doar în jur de un milion de persoane se pot bucura de conexiuni la telefonie mobilă şi doar aproximativ 400.000 de persoane au acces la Internet.
"Cu o rată de penetrare a telefoniei mobile de sub 2% din populaţie, Myanmar este, probabil, cea mai puţin dezvoltată piaţă de servicii de telecomunicaţii din lume", a declarat Elaine Weidman Grunewald, Ericsson Vice President for Corporate Responsibility and Sustainability. "Pentru această ţară, telecomunicaţiile reprezintă o prioritate pentru a putea atrage investiţiile străine de care are mare nevoie. Myanmar are nevoie de investiţii străine şi comerţ pentru a putea să continue progresul înregistrat deja în dezvoltarea sa socio-economică", a adăugat Grunewald.
Începând din luna iunie, Ericsson va deschide un mic birou local în Yangon, consolidându-şi astfel prezenţa în Myanmar. Mai mult decât atât, compania va colabora cu diferiţi jucători importanţi din zona protecţiei drepturilor omului pentru a evalua atât situaţia din ţară, cât şi impactul socio-economic al telecomunicaţiilor.
În ultimii ani, în multe naţiuni în curs de dezvoltare precum cele din Africa şi Asia, telefonia mobilă a contribuit în mod semnificativ la creşterea accesului populaţiei la servicii de sănătate şi educaţie, la locuri noi de muncă, la aprovizionarea cu energie electrică şi multe altele. Aceste beneficii ar putea contribui la eforturile de schimbare în bine observate deja în Myanmar.
"Noi credem cu adevărat că telecomunicaţiile pot avea un impact pozitiv asupra oamenilor, economiei şi societăţii din Myanmar, dar suntem, în acelaşi timp, conştienţi că este esenţial ca noi să ne desfăşurăm activitatea în mod responsabil pentru societate," a mai spus Weidman Grunewald.