Scăderea TVA la alimente a făcut ca valoarea coşului de vacanţă în staţiunile de pe litoralul românesc să scadă la 43 de euro, acesta devenind astfel cea mai ieftină destinaţie dintre cele monitorizate.
Un studiu efectuat de site-ul Post Office Travel Money monitorizează, anual, preţurile a opt produse alimentare şi nealimentare de uz comun, în 40 de destinaţii de vacanţa, de pe întreg mapamondul, mai puţin România. FPTR a continuat acest studiu, introducând preţuri pentru produse si servicii similare din ţara noastră.
În clasamentul celor mai ieftine destinaţii de litoral, după România se află competitori precum Bulgaria, Spania, Turcia, Grecia, Croaţia, Franţa, Egipt şi Italia.
'Scăderea TVA la alimente în luna iunie a făcut ca România să devină cea mai ieftina destinaţie dintre cele monitorizate. Preţurile au rămas pe loc, în timp ce în alte destinaţi au crescut cu 20%, în medie, faţă de anul trecut din cauza inflaţiei şi a ratei de schimb liră, dolar, euro. Dacă s-ar introduce şi impozitul specific pentru turism, am putea scădea şi mai mult preţurile', a spus Dragoş Răducan, prim-vicepreşedintele executiv FPTR.
Coşul de vacanţă analizat în raportul FPTR a inclus o masă pentru doi adulţi (3 feluri de mâncare şi o sticlă de vin local), un pahar de vin, un pachet de ţigări, o sticlă de bere locală, o apă minerală de 1,5 litri, o ceaşcă de cafea servită la o cafenea şi o sticlă de suc, dar şi o cremă de protecţie solară cu factor 15.
În funcţie de preţul coşului de vacanţă, cele mai ieftine staţiuni de litoral sunt Neptun (43,56 euro), Sunny Beach (50,53 euro), Costa del Sol (51,78 euro), Marmaris (64,51 euro), Corfu (75,23 euro), Kvarner-Croaţia (77,81 euro), Nisa (90,34 euro), Sharm el-Sheikh (101,71 euro) şi Sorrento (112,02 euro).
'Chiar dacă pentru turiştii străini petrecerea vacanţei în Romania ar putea fi un chilipir, pentru o parte dintre români, vacanţa în propria ţară rămâne un lux din cauza puterii scăzute de cumpărare a acestora. Introducerea voucherelor de vacanţă, însă, va face ca turismul intern să crească, oferind posibilitatea cât mai multor români să-şi petreacă vacanţele în staţiunile de pe litoralul românesc', a mai spus Dragoş Răducan.
Anul trecut, litoralul românesc ocupa locul IV în topul celor mai ieftine nouă destinaţii de litoral, analizate de FPTR, fiind devansată de Bulgaria, Spania şi Turcia. AGERPRES