Acum câteva zile, prezentatorii de știri ne anunțau revoltați că muncim cel mai mult din Uniune. Alții au afișat lucrurile ironic: de fapt, tăiem frunze la câini, pentru că suntem și cel mai puțin productivi din Europa. Ambele fenomene sunt reale, însă cauzele lor sunt complexe și ne îndeamnă, din păcate, la pesimism.
Productivitatea redusă a angajaților români are câteva cauze sociale: pe de o parte, trecutul comunist, în care normele de lucru erau atinse mai degrabă pe hârtie decât în realitate, oamenii nefiind neapărat preocupați de rezultatele muncii lor; pe de alta, condițiile precare de muncă din țară, departe de pretențiile salariaților care se simt, astfel, demotivați. Relevant în acest sens este raportul „Calitatea locurilor de muncă“, realizat de Fundaţia Europeană pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Viaţă şi Muncă (Eurofound) anul acesta. Potrivit specialiștilor consultați, productivitatea raportată de un stat depinde de un cumul de criterii. Unele sunt evidente – buna specializare a personalului, nivelul salarial sau siguranța la locul de muncă -, altele indirecte, aici intrând mediul de lucru, siguranța locului de muncă și rata șomajului. Câteva date din studiu explică, fără doar și poate, de ce nu muncim cu mai mult spor. Salariile românilor, de exemplu, sunt date de autorii studiului ca reper pentru „mai rău nu se poate“ – așa se face că veniturile medii din sectorul privat albanez sunt de aproape patru ori mai mari raportate la nivelul de trai și la volumul de muncă. Într-adevăr, crede Dan Cristescu, președintele sindicatului Familia, cel mai motivant factor în motivarea angajaților rămâne salariul. „Derulăm de ceva timp un program de plasare de forță de muncă în companiile autohtone. Să vă dau exemplul muncitorilor: le găsim locuri de muncă și nu se duc, pentru că, în momentul în care patronul refuză să le dea peste 1.200 de lei net, preferă să-și ia bagajele și să părăsească țara. Și este firesc să fie așa, omul ajunge acasă după ce a primit oferta și se gândește, «păi bine, pentru 12 milioane merită să risc să-mi rup mâinile și picioarele aici?» Evident că nu merită. Aflăm apoi că în Germania, unde e plătit nemțește, este unul dintre cei mai eficienți angajați.“
Așa că, spune Dan Cristescu, de fapt România nu are de ce să fie comparată cu restul statelor UE în materie de productivitate, întrucât datele problemei sunt complet diferite. „În mare, noi considerăm productiv un muncitor dacă-și mișcă repede mâinile, uitând că în Occident un plus imens îl aduce mecanizarea. Normal că un lucrător german este de zece ori mai productiv decât al meu dacă are la dispoziție tehnologie de ultimă generație.“ Așadar, e de părere liderul sindical, dacă vor să își eficientizeze activitatea, patronii nu trebuie să dea doar cu biciul, „ci să aplice, așa cum zic eu, așa-numita teorie a livrelei: nu poți să fii mare boier și să-ți ții vizitiul în zdrențe, el să mănânce lături, iar tu ouă de prepeliță și icre alese“. De fapt, aici este cheia slabei eficiențe a lucrătorului român, crede și Irina Manolescu, directorul executiv al Career Solutions. Slaba tehnologizare este o meteahnă a patronului român, la care recurge nu neapărat din lipsă de fonduri, cât din dorința de a menține o stare de fapt. „Antreprenorii noștri nu excelează la strategii pe termen lung, se gândesc că dacă își iau aparatură performantă trebuie neapărat să dea oameni afară, cu problemele de rigoare.“ Tot vina managementului este, crede ea, și atitudinea nepăsătoare a angajaților față de locul de muncă. „Asta e boala noastră, muncim foarte mult, dar fără rost. De cele mai multe ori pornim la bătălie fără să ne strângem oastea, facem lucrurile de trei ori până ne iese o dată. Productivitatea este foarte scăzută pentru că încă mai bântuie concepția că atâta timp cât vin la serviciu, este suficient, nu contează că fac un lucru în două ore sau în zece.“ Or, crede specialistul în resurse umane, managementul ar putea impune norme de lucru mai stricte, dar să compenseze în alte părți. Dă în acest sens exemplul unei companii de software de la noi, unde a fost impus un program atipic: patru zile de lucru, trei de odihnă – „oamenii sunt recunoscători, caută să-și termine treaba nu doar cât mai repede, ci și cât mai bine.“ Ce loc au banii în această ecuație? „Aici e cu dus și întors. Cu toții vrem să fim bine remunerați, toți credem că merităm mai mult. Or, în momentul în care raportezi o productivitate scăzută, nu ai cum să fii bine remunerat. Există aici o interdependență puternică“, explică Irina Manolescu.
Numărul de ore legale…
Faptul că muncim cel mai mult din Europa poate fi, astfel, citit și în cheia lăsatului pe tânjală. Într-adevăr, dacă este să ne luăm după numărul de ore muncite, suntem campioni, iar prin ochii noștri se vede că majoritatea europenilor lucrează puțin, unii, chiar foarte puțin. Să fie vorba de lene? Evident, nu. Studiul „Evoluția timpului de lucru“, publicat de Comisie la mijlocul lui august și care cuprinde datele care au stârnit rumoare în jurnalele de știri, arată că volumul de muncă al angajaților trasează o demarcație foarte clară pe continent: astfel, dacă în UE 15 săptămâna legală de lucru este cu 30 de minute mai scurtă decât media UE 27 (în Franța este de doar 35,6 de ore), în statele nou-intrate (cele care au aderat după 2004) este cu peste o oră și jumătate mai lungă. Chiar mai pronunțată este diferența când vine vorba la zilele de concediu: 26,7 de zile – media în Occident, față de doar 20,8, în Europa Centrală și de Est. Dacă restrângem aria de interes la țara noastră, nu numai că avem cele mai puține zile de vacanță, dar, anul trecut, am ocupat locul 1 și în clasamentul celor mai puține sărbători publice, care să ne permită să ne odihnim măcar câte o zi după atâta muncă fără rezultate. Așadar, deși codul muncii aplicat de anul trecut prevede nu mai puțin de 11 zile de sărbătorit de acasă, în 2011 cinci dintre acestea au picat în weekend – prin urmare, ne-am mulțumit cu doar șase zile libere, față de media europeană, de nouă, și incomparabil cu spaniolii, care s-au bucurat, atâția cât mai lucrează, de două săptămâni în plus de concediu. Trăgând linie, per total românii (aflați la egalitate cu ungurii) au stat acasă doar 27 de zile, în timp ce nemții, nație cu rezultate fantastice în topul productivității, s-au relaxat 40 de zile pe an.
…și cel din realitate
Socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg, spune o vorbă românească. România fiind, de altfel, țara în care diferența dintre orele legale de lucru și cele impuse în realitate este cea mai mare – de 1,3 ore. Nu pare o cifră spectaculoasă, însă, înmulțită cu cele nouă milioane de lucrători autohtoni și cu cele 52 de săptămâni din an, denotă un fenomen îngrijorător, fără precedent în Europa ultimului deceniu (perioada în care sunt disponibile date comparabile din partea institutului comunitar de statistică, Eurostat). Cu alte cuvinte, angajații europeni care muncesc cel mai puțin, cei din Finlanda (37,8 ore), lucrează cu 3,5 ore mai puțin pe săptămână decât conaționalii noștri – făcând un simplu calcul, rezultă că, pe parcursul unui an întreg, muncesc cu, atenție, 4,5 săptămâni mai puțin decât noi.
3,1%
cu atât a scăzut productivitatea muncii în primele patru luni din 2012 față de același interval de anul trecut. Cele mai mari scăderi s-au înregistrat în industria prelucrătoare (-4,8%), iar cea mai mare creștere, în electricitate (peste 10%)
66%
din români declarau, într-un sondaj recent, că lucrează peste program. Sub jumătate din ei erau remunerați pentru activitatea suplimentară
262
de amenzi a acordat Inspecția Muncii în 2012 pentru neremunerarea muncii suplimentare. Vina nu este doar a instituției, ci și a angajaților care se tem să-și reclame patronii
