„Ministerul Energiei şi Industriei Cărbunelui a elaborat un program foarte interesant. În plus, am primit semnale bune de la investitori, în special privind finalizarea unităților 3 și 4 ale centralei nucleare de la Hmelniţk. Am mai lucrat la un program prin care, peste 4,5 ani, Ucraina pur şi simplu nu va mai importa gaze naturale.
Avem toate motivele să credem acest lucru” – a afirmat Nasalik, adăugând că acest program a fost aprobat de Consiliul Naţional de Reforme, aflat sub conducerea președintelui Petro Poroşenko. Potrivit ministrului, la o reuniune a acestui consiliu, a fost abordată şi posibilitatea creșterii producției de gaze la 6-6,5 miliarde de metri cubi.RADOR