Finlanda vrea să înlocuiască toate ajutoarele sociale cu un venit minim garantat de 800 de euro pe lună, neimpozabil, care să fie plătit tututor cetăţenilor indiferent de veniturile acestora, scopul măsurii fiind de a încuraja oamenii fără locuri de muncă să accepte şi slujbe temporare.
Şomajul din Finlanda se află la un nivel record, iar venitul minim ar avea rolul să încurajeze mai mulţi oameni să muncească, consideră Instituţia Finlandeză pentru Asigurări Sociale (Kela), autoarea propunerii, relatează publicaţia The Telegraph.
În prezent, mulţi şomeri ar câştiga mai puţin dacă ar accepta slujbe temporare, pentru că ar pierde ajutoarele sociale generoase.
Peste 10% dintre finlandezii apţi de muncă sunt în prezent şomeri, iar procentul creşte la 22,7% în cazul tinerilor.
Potrivit unui sondaj comandat de Kela, aproape 69% dintre finlandezi sprijină ideea unui venit naţional minim.
Criticii proiectului avertizează că venitul minim ar descuraja oamenii să muncească şi ar conduce la creşterea şomajului.
Susţinătorii măsurii dau ca exemplu alte cazuri în care venitul minim garantat a avut efecte benefice, cum este cel al oraşului canadian Dauphin, din anii 1970.
”Pentru mine, venitul minim înseamnă simplificarea sistemului de asigurări sociale”, a declarat premierul finlandez Juha Sipila.
Venitul minim garantat va costa Finlanda circa 46,7 miliarde de euro pe an, dacă va fi implementat integral.
Kela urmează să propună oficial proiectul în noiembrie 2016.
Autorităţile oraşul olandez Utrecht intenţionează la rândul lor să introducă un venit minim, dar numai pentru beneficiarii de ajutoare sociale. De luna viitoare, peste 250 de şomeri din oraş vor primi lunar o sumă de bani, iar efectele măsurii vor fi monitorizate, pentru a evalua impactul asupra pieţei muncii.
Şi în Elveţia este analizată introducerea unui venit minim garantat la nivel naţional. În septembrie, Parlamentul a votat, cu o largă majoritate, o moţiune care cere populaţiei să respingă Iniţiativa Populară pentru un Venit Minim Necondiţionat. Cu toate acestea, 49% din populaţie ar vota în favoarea măsurii, la un referendum programat în 2016, potrivit unui sondaj de opinie recent.