Ne-am obișnuit cu știrile în care aflăm că românii se vor bucura de o nouă zi liberă acordată prin lege. Există totuși și țări în care oamenii și-ar dori mai puțin timp liber și mai multă muncă.
Aproximativ 4,6 milioane de germani ar fi vrut anul trecut să aibă un loc de muncă sau să lucreze mai multe ore, a anunţat vineri Oficiul federal de Statistică (Destatis), transmite DPA.
Acest grup, cu vârsta cuprinsă între 15 şi 74 de ani, este alcătuit din 1,5 milioane de şomeri, aproape 2,2 milioane de angajaţi part-time şi 925.000 de persoane din aşa numita „forţa de muncă ascunsă”. Acesta include oameni care vor în principiu să lucreze dar nu sunt disponibili pe moment sau nu îşi caută în prezent o slujbă.
Aproximativ 2,2 milioane de angajaţi ar fi vrut să lucreze mai multe ore în 2018 – fiecare a zecea persoană. Ei sunt cei care lucrează part-time şi au salarii mai scăzute.
Per ansamblu, oferta de forţă de muncă neutilizată a scăzut cu 9,3% anul trecut, la 471.000 de persoane, în condiţiile în care creşterea economică a dus la majorarea angajărilor şi la extinderea contractelor de muncă.
În schimb, aproximativ 1,4 milioane de germani ar vrea să lucreze mai puţin şi s-ar mulţumi chiar şi cu un salariu mai mic.
În septembrie, numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă în Germania a scăzut mai mult decât estimau economiştii, în timp ce rata şomajului s-a menţinut la un nivel minim record, semn că firmele din cea mai mare economie europeană fac faţă turbulenţelor de pe plan internaţional.
Oficiul Federal pentru Muncă a anunţat că numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă a coborât în septembrie cu 10.000, până la cifra ajustată de 2,276 milioane de persoane.
Rata şomajului, care măsoară proporţia persoanelor fără loc de muncă în raport cu populaţia aptă de muncă, s-a menţinut în septembrie la 5%, uşor peste nivelul record scăzut de 4,9% atins în acest an. Este cel mai redus nivel de după reunificarea Germaniei, în 1990. Analiştii se aşteptau ca rata şomajului să se menţină la 5%, iar numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă să crească luna aceasta cu 5.000 persoane.
„Scăderea activităţii economice este reflectată parţial de datele privind forţa de muncă. Dar, per ansamblu, piaţa forţei de muncă încă este robustă. De asemenea, numărul de angajaţi a continuat să crească în septembrie, dar într-un ritm mai lent decât în lunile precedente”, a afirmat şeful Oficiului Federal pentru Muncă, Detlef Scheele.