Majoritatea polonezilor (57%) s-au declarat favorabili instalării unei baze militare americane permanente în Polonia, potrivit unui sondaj realizat de Institutul Ibris şi publicat luni de cotidianul polonez Rzeczpospolita, relatează AFP.
Doar 23,7% dintre cele 1.100 de persoane chestionate în perioada 5-6 octombrie au afirmat că se opun, 11,3% au afirmat că ezită, iar 8% au spus că nu au nicio opinie în legătură cu această chestiune.
Polonezii sunt însă mai puţin dispuşi să plătească două miliarde de dolari pentru instalarea bazei, bani pe care Varşovia ar fi dispusă să-i plătească Statelor Unite. Potrivit sondajului, 37% dintre polonezi consideră această cheltuială nejustificată, în comparaţie cu 33,2% care sunt favorabili. Circa 20% au afirmat că ezită şi 8% nu au avut nicio opinie în legătură cu acest subiect.
Guvernul conservator de la Varşovia şi-a intensificat demersurile pe lângă Washington pentru ca baza americană să fie instalată pe teritoriul polonez, unde trupe americane sunt deja staţionate prin rotaţie în cadrul operaţiunilor NATO.
Preşedintele polonez Andrzej Duda a propus luna trecută două miliarde de dolari Statelor Unite pentru instalarea bazei, o propunere care ar putea însă crea tensiuni în cadrul NATO, din care Polonia face parte, şi agrava tensiunile între Occident şi Rusia.
În cadrul unei întâlniri cu preşedintele Donald Trump la Casa Albă, Andrzej Duda a promis că în cazul în care va exista un acord, baza va fi numită ‘Fort Trump’.AGERPRES