Țara scandinavă, care a optat împotriva unui lockdown strict, dar și-a ridicat treptat restricțiile, în cea mai mare parte voluntare, are o medie la șapte zile de 625 de noi infecții la un milion de oameni, potrivit datelor ourworldindata.org, după cum transmite The Guardian.
Toate acestea în timp ce au fost înregistrate 521 de infecții în Polonia, 491 în Franța, 430 în Olanda, 237 în Italia și 208 în Germania. Cifra a fost de multe ori mai mare decât 65, 111 și 132 la un milion de locuitori în cazul vecinilor nordici ai Suediei, Finlanda, Danemarca și Norvegia.
Potrivit datelor autorităților suedeze, 392 de persoane erau internate luni în unitățile de terapie intensivă din țară, mai mult decât vârful celui de-al doilea val de 389 în ianuarie, dar totuși mai mic decât cifra de 558 de pacienți aflați în terapie intensivă în primăvara anului 2020.
Deși infectările au crescut brusc, numărul decesele au rămas scăzute
Cu toate acestea, în timp ce atât numărul pacienților cu infecții, cât și pacienții aflați terapie intensivă au crescut, numărul de decese din Suedia nu a crescut până acum atât de brusc. Această lucru se datorează în special celor care sunt mai vulnerabili, care sunt acum vaccinați, spune agenția națională de sănătate din Suedia.
În acest context, Guvernul social-democrat al primului ministru, Stefan Lofven, a amânat o reducere planificată a unor restricții ce urmau să fie aplicate la sfârșitul lunii martie până la data de cel puțin la 3 mai. Premierul a insistat însă că nu sunt încă necesare măsuri mai dure pentru a ține sub control această creștere din ultima vreme.
Populația suedez „și-a schimbat cu adevărat comportamentul și viața de zi cu zi. Este, într-o foarte mare măsură, deja foarte limitată”, a spus ministrul Sănătății din Suedia, Lena Hallengren.
Suedia, țară cu o populație de 10 milioane de locuitori, a înregistrat peste 13.000 de decese din cauza COVID-19, ceea ce îi conferă o rată de deces la un milion de oameni de aproape 1.350. Această cifră este de multe ori mai mare decât cea a vecinilor nordici, dar mai mică decât în mai multe țări europene care au optat pentru lockdown-uri.
Datele preliminare de la agenția de statistici a UE, Eurostat, studiate de Reuters au arătat că Suedia a înregistrat cu 7,7% mai multe decese în 2020 decât media sa din ultimii patru ani, o cifră mai mică însă decât în 21 din cele 30 de țări chestionate.
În același timp, Spania și Belgia, țări care au optat pentru blocaje stricte repetate, au avut așa-numitul exces de mortalitate de 18,1%, respectiv 16,2%.
Cu toate acestea, Suedia s-a descurcat mult mai prost decât vecinii săi nordici, Danemarca înregistrând doar 1,5% exces de mortalitate și Finlanda 1,0%. Norvegia nu a avut deloc un exces de mortalitate în 2020.
Sursă foto: Dreamstime