Guvernul olandez vrea ca deţinuţii să participe la cheltuielile pentru încarcerarea lor, plătind 16 euro pe noaptea petrecută în spatele gratiilor timp de maximum doi ani, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Ministerului Justiţiei, Wiebe Alkema, citat de AFP.
Pentru viceministrul justiţiei, Fred Teevan, aflat la originea proiectului de lege, 'deţinuţii condamnaţi ar trebui să participe parţial la cheltuielile pentru încarcerarea lor', a adăugat Alkema.
Deţinuţii care au fost condamnaţi de justiţie, precum şi rudele minorilor încarceraţi vor trebui să plătească 16 euro pe noapte în închisorile olandeze, timp de cel mult doi ani, precizează purtătorul de cuvânt, explicând că în prezent statul olandez trebuie să plătească în fiecare zi câte 250 de euro pentru un deţinut. Iar dacă deţinuţii ar participa şi la cheltuielile anchetei care îi vizează, statul olandez ar urma să obţină 65 de milioane de euro anual, informează Agerpres.
Dacă proiectul va fi adoptat de Parlamentul olandez, legea va intra în vigoare la 1 ianuarie 2015. Rezultat al unui acord între liberali şi laburiştii aflaţi la putere în ţară de la alegerile din 2012, proiectul a fost făcut public luni cu scopul de a suscita comentarii din partea instituţiilor vizate, potrivit purtătorului de cuvânt.
Sistemul penitenciar olandez are în detenţie circa 12.000 de condamnaţi, potrivit datelor Oficiului Central pentru Statistici (CBS). Olanda anunţase în 2013 că vrea să închidă 20 de închisori în urma tăierilor bugetare. Potrivit lui Alkema, proiectul de lege al lui Teeven este analog măsurilor adoptate deja în alte ţări europene.
Asociaţia olandeză 'Cei care ocolesc legea' (BWO), care apără drepturile deţinuţilor, asigură că o astfel de măsură ar fi contrară legislaţiei europene.
'Viceministrul vrea să-i facă pe deţinuţi să plătească doi ani, ceea ce ar echivala cu suma cochetă de aproape 12.000 de euro', a precizat pentru AFP preşedintele acestei asociaţii, Pieter Vleeming.
În România, costul mediu de întreținere a unui deținut era la nivelul anului 2012 de 417 lei/lună. Norma de bază, conform raportului anual pe 2012 al Administrației Naționale a Penitenciarelor, era de 3,76 de lei/deținut. În anul 2012, ANP a avut un buget de aproape 830 de milioane de lei, din care aproape 160 de milioane de lei reprezintă costurile pentru întreținerea deținuților. Potrivit sursei citate, la 31 decembrie 2012, în cele 36 de penitenciare de pe teritoriul țării se aflau 31.817 deținuți.