Cinci din cele unsprezece milioane de copii din Yemen lucrează, iar trei cincimi nu sunt şcolarizaţi, potrivit unui studiu al ONG-ului american CHF International, relatează vineri AFP.
Potrivit organizaţiei, 40% din aceşti copii sunt obligaţi să muncească între 7 şi 13 ani, iar 10% de la vârsta de 9 ani.
De asemenea, 80% dintre aceşti copii desfăşoară munci periculoase sau extenuante, 60% folosesc unelte periculoase pentru vârsta lor, în timp ce 30% mărturisesc că au fost răniţi sau s-au îmbolnăvit la locul de muncă.
O cincime sunt maltrataţi şi 10% sunt victime ale abuzurilor sexuale, potrivit studiului care arată că unii părinţi îşi trimit copiii să munească în ţara vecină, Arabia Saudită, unde pot câştiga cam 400 de dolari pe lună, valoare net mai mare decât salariile din Yemen.
Potrivit organizaţiei yemenite a drepturilor omului Seyaj, sute de copii sunt folosiţi în provinciile Hijja şi Hudeida (nord-vest) pentru traficul de droguri cu ţările vecine.
Guvernul este conştient de aceste probleme, dar se declară neputincios. Sărăcia este la originea acestui fenomen, deci singura soluţie ar fi dezvoltarea economiei, potrivit autorităţilor. Dar într-o ţară cu resurse limitate şi confruntată cu violenţe, situaţia copiilor care muncesc nu pare o prioritate, adaugă AFP.
Potrivit unui studiu publicat în iunie de Ministerul Afacerilor Sociale, ‘192.000 de copii lucrează în agricultură’ unde sunt expuşi pesticidelor, ceea ce le provoacă nenumărate boli de piele, astm, bronşite şi chiar orbirea. Aproape jumătate din aceşti copii sunt afectaţi de boli de piele şi 30% suferă de infecţii, potrivit studiului.
De asemenea, jumătate din copiii din Yemen suferă de malnutriţie cronică şi unul din 10 moare înainte de vârsta de cinci ani, potrivit Programului alimentar mondial.
SURSA: Agerpres