În teritoriile autonome din nordul Pakistanului, băncile sunt puţine, iar creditele convenţionale sunt greu de obţinut pentru populaţia care trăieşte numai din ceea ce cultivă.
Majoritatea locuitorilor din munţii aflaţi în nordul Pakistanului sunt nevoiţi să lucreze încă de mici copii pentru a-şi sprijini familia, iar pentru femei situaţia este şi mai dificilă, neexistând prea multe locuri de muncă.
Dar în ultimii opt ani, lucrurile au început să se schimbe, iar locuitorii zonelor montane să se ajute singuri. Cu sprijinul Fondului Internaţional pentru Dezvoltarea Agriculturii (IFAD), sătenii au fondat o cooperativă şi, după ce şi-au pus banii laolaltă au început să acorde microcredite pentru a reduce sărăcia şi pentru a ridica nivelul de trai al comunităţii. Cine şi cât primeşte sau la ce dobândă, se decide în urma unui proces democratic, potrivit Deutsche Welle.
Un astfel de împrumut a ajuns la Yasmen Akhtarhat, care a folosit banii pentru a-şi extinde cultura de legume, din vânzarea cărora are acum un venit suplimentar. "Acum nu mai trebui să mai cer nimănui bani. Sunt independentă. Cinci femei din zonă mi-au urmat exemplul şi vin la mine să cumpere semninţe sau să îmi ceară sfaturi privind grădinăritul", spune femeia.
În urmă cu doi ani, în zona nu exista o infirmerie, iar cel mai apropiat spital era mult prea departe pentru urgenţe medicale. Cu ajutorul unei microfinanţări, Muhammad Nadeem, care avea pregătire în medicină, a reuşit să construiască o clinică, unde acum primeşte 45 de pacienţi pe zi.
Când Ibrar Husein a vrut să obţină un împrumut, comunitatea a pus condiţia ca el să obţină o pregătire profesională. Aşa că a învăţat meseria de instalator şi a primit bani pentru a-şi porni propria afacere, cu ajutorul căreia a reuşit să-şi plătească datoriile într-un an. Acum, cinci ani mai târziu, are proprii învăţăcei.
<object height="315" width="560"><param name="movie" value="https://www.youtube.com/v/crtANkU23Uo?version=3&hl=en_US" /><param name="allowFullScreen" value="true" /><param name="allowscriptaccess" value="always" /><embed src="https://www.youtube.com/v/crtANkU23Uo?version=3&hl=en_US" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" height="315" width="560"></embed></object>