La o săptămână după a 6-a mărire a salariului minim în Venezuela în 2018, nu este nicio surpriză că preţul unei cafele s-a dublat. Efectele se văd cel mai bine în rata de schimb a monedei naţionale a Venezuelei, bolivarul, pe pieţele negre. Bolivarul s-a scufundat la un nou minim faţă de dolar, la o rată de schimb de 526 de bolivari pentru un dolar.
Potrivit Bloomberg, creşterea inflaţiei în ultimele trei luni din această țară, prin comparaţie cu perioada similară a anului trecut, este de 1,7 milioane%. Inflaţia anuală din Venezuela a atins la începutul lunii decembrie 2018 rata de 285.614%, scrie ZF.