După ce a anunțat că alegerile parlamentare pot și trebuie să fie organizate pe 6 decembrie, premierul Ludovic Orban și-a suspendat activitatea. Motivul ? A participat la emisiunea de televiziune a lui Silviu Mănăstire, care a fost diagnosticat cu Covid-19.
Deși primul test a ieșit negativ, este a doua oară, în ultimele luni, când Orban intră în autoizolare, dar de data aceasta situația este cu adevărat critică. Numărul îmbolnăvirilor a trecut de 2000, zilnic, a fost depășit pragul de 5000 de decese, paturile de la ATI sunt aproape ocupate, iar focare noi apar peste noapte. Este preconizată o criză a echipamentelor din spitale și chiar a măștilor, în condițiile în care este posibil ca masca să redevină obligatorie la nivel național în toate tipurile de spații. De asemenea, o criză a medicamentelor devine inevitabilă, cel mai căutat fiind și cel mai eficient: Remdesivir. Cu toate acestea, Guvernul, în frunte cu Orban, susține că alegerile trebuie să fie organizate la termen. Președintele Iohannis însuși a insistat asupra acestei opțiuni. O criză de sănătate majoră se apropie, dar pentru liberali este mai important să fie organizate alegeri. De ce?
În primul rând, PNL vrea să fructifice scorul înregistrat la locale. Liberalii cred că se află într-un moment electoral favorabil și că vor putea obține un procent de peste 30%, care le-ar permite să facă Guvernul. În al doilea rând, guvernul liberal se ferește să adopte măsuri prea aspre anti-Covind-19 înainte de alegeri pentru a nu enerva populația. Alegerile locale au pus în evidență un val anti-liberal aflat în creștere, provocat de măsurile dure anti-Covid-19. În al treilea rând, este vorba despre schimbarea politicilor economice prin intermediul bugetului de stat pentru anul 2021. Liberalii pregătesc un buget de super-austeritate, nefiind exclusă închierea unui nou acord de împrumut cu Fondul Monetar Internațional. Amânarea alegerilor ar presupune ca românii să ia la cunoștință politica de austeritate înainte de vot, fapt care ar putea avea efecte electorale negative pentru liberali.
Acestea sunt principalele motive pentru care liberalii se opun amânării alegerilor. Există însă un motiv esențial, unul singur pentru care amânarea alegerilor se impune: riscul unei crize majore provocate de creșterea numărului de îmbolnăviri cu Covid-19. Tocmai de acest lucru liberalii nu țin cont, chiar și după ce Orban însuși a trecut din nou în autoizolare, iar cinismul lor provoacă deja nemulțumirea oamenilor.