La iniţiativa sindicatelor şi a partidelor de stânga, elveţienii vor vota, în data de 18 mai, introducerea unui salariu minim lunar de 4.000 de franci (3.300 de euro) pe lună sau 22 de franci (18 euro) pe oră, considerat drept pragul minim pentru o ţară care se numără printre cele mai bogate state din lume, transmite AFP.
Dacă va fi adoptat, acesta va fi cel mai mare salariu minim din lume. Comparativ, în Franţa salariul minim pe oră este de 9,43 de euro, în Spania de 5,05 euro iar în Germania, începând din 2015, va fi de opt euro pe oră.
De mai multe săptămâni în Elveţia au loc dezbaterii aprinse între partizanii şi oponenţii acestei iniţiative. Cu toate acestea, măsura are mari şanse să fie respinsă de majoritatea populaţiei, care se teme că un astfel de salariu minim să nu conducă la o creştere a şomajului. Potrivit unui sondaj realizat la sfârşitul lunii aprilie şi publicat pe data de 7 mai, 64% din elveţieni ar vota împotriva acestei măsuri, 30% sunt pentru iar 6% sunt indecişi.
“O ţară puternică are nevoie de salarii corecte şi această măsură va pune capăt practicilor angajatorilor de a împinge în jos salariile” prin ameninţarea că vor recurge la mâna de lucru mai ieftină a străinilor, susţin susţinătorii acestei iniţiative. Însă opozanţii, printre care guvernul, partidele de dreapta şi organizaţiile patronale susţin sus şi tare să această măsură nu va rezolva problema sprijinirii persoanelor cu venituri reduse. Pentru Consiliul Federal (guvernul elveţian), “acest salariu minim ar pune în pericol locurile de muncă şi ar face şi mai dificilă viaţa profesională pentru persoanele slab calificate sau tineri”.
Potrivit lui Philippe Leuba, ministru al Economiei în cantonul Vaud, şi vehement oponent al acestei iniţiative, este mai bine ca un tânăr să câştige 3.600 de franci pe lună decât să fie şomer, deoarece un patron nu va dori să plătească un salariu atât de mare.
De asemenea, organizaţiile profesionale din agricultură se opun acestei iniţiative. În sectorul agricol salariu mediu este de 15 franci iar textul care va fi votat în data de 18 mai provoacă îngrijorări în mediul agricol. Potrivit organizaţiilor profesionale, dacă iniţiativa va fi adoptată preţul fructelor şi legumelor va creşte cu 25% pentru a putea fi finanţată creşterea salariilor, ceea ce ar reprezenta o provocare de neimaginat faţă de concurenţa produselor importate.
În Uniunea Europeană, 21 din 28 de state membre au un salariu minim legal. Germania este ultima ţară care a adoptat o legislaţie în acest sens urmând ca măsură să intre în vigoare începând din 2015.
În Elveţia a început deja procedura de vot cu privire la adoptarea unui salariu minim, însă deocamdată doar la nivel cantonal. Măsura a fost acceptată în cantoanele Neuchâtel şi Jura dar a fost respinsă în cantoanele Vaud şi Geneva.
Sistemul de democraţie directă din Elveţia permite organizarea de referendumuri cu privire la o iniţiativă legislativă atâta timp cât partizanii au obţinut numărul de semănători prevăzut de constituţie. Pentru un referendum la nivel federal este nevoie de 100.000 de semnături.
Sursa: Agerpres