Țara unde curentul electric e aproape gratuit. Nu există, armată, polițiști nu au arme și nimeni nu mai folosește cash

Deși se află în emisfera nordică unde temperaturile sunt mai tot timpul negative, această țară și-a propus să fie primul din lume care produce şi consumă numai energie regenerabilă.

Locuitorii statului insular Islanda vor fi primii oameni din lume care se vor lipsi de combustibilii fosili şi vor folosi 100% energii regenerabile. Islanda e ţara în care focul şi gheaţa vieţuiesc împreună, iar cutremurele de pământ scutură scoarţa terestră cel puţin o dată pe zi. Copacii sunt mai rari decât vieţuitoarele, câmpurile de lavă şi gheţuri sunt luminate feeric de aurora boreală, iar curentul electric, produs cu ajutorul gheizerelor, este aproape gratuit.

 Ţara Soarelui-de-la-Miezul-Nopţii, în care nu există căi ferate, iar vulpea polară este singurul animal de prin partea locului, şi-a propus deja ca, până în anul 2050, să devină primul stat din lume care produce şi consumă numai energie regenerabilă.

În anul 1970, 43% din imobile aveau căldură şi apă caldă la discreţie, şi aproape gratis, datorită conductelor care captează şi transportă, şi în prezent, vaporii de apă caldă spre caloriferele şi robinetele islandezilor.

„Azi 90%, poate peste 90% din casele din Islanda sunt încălzite cu apă geotermală. Avem sere încălzite: aproximativ 20 de hectare de sere în Islanda”, spune Arni Ragnarsson, inginer geotermalist.Nordicii au realizat că apa termală este cea mai ieftină sursă de încălzire. „Ziarul mă costă 40 de euro în fiecare lună, iar încălzirea casei (200 mp – n.n.) costă 50-55 euro pe lună”, a precizat dr. Pall Valdimarsson, profesor geotermalist.

 Islanda este o adevarată comoară de curiozităţi:

  • Numărul turiştilor care vizitează ţara este mai mult decât dublu faţă de numărul total al locuitorilor. Turismul generază o treime din PIB-ul ţării.
  • Populatia fiind foarte puţin numeroasă, oamenii se cunosc unii cu alţii. Ca urmare, locuinţele nu se încuie, iar maşinile sunt lăsate în parcare cu cheile în contact. Folosirea cheilor este un gest de grosolonie.
  • În toata ţara, plăţile se fac numai cu carduri. Nici măcar vânzătorii de ziar nu acceptă numerar.
  • Toţi locuitorii Islandei sunt conectaţi la reţeaua socială Facebook.
  • Islanda nu are niciun local McDonalds. Toate au fost închise in timpul crizei din 2009 şi nu s-au mai deschis.
  • Limba islandeză nu a evoluat deloc în ultimii 1.000 de ani. Ca urmare, oricine poate citi şi înţelege texte vechi.
  • Islanda nu are armată. Funcţia de apărare este exercitată numai de grăniceri.
  • Poliţiştii islandezi nu sunt dotaţi cu armament. Se apără cum pot, dacă este cazul.
  • Întreaga energie folosită provine din resurse neconvenţionale, cu excepţia autoturismelor. Islanda este una din puţinele ţări din Europa care foloseste sistemul de termoficare centralizată. Dar, spre deosebire de alte ţări, energia este livrată gratuit.
  • Şcoala este gratuită până la facultate, inclusiv.