În 17 februarie, Guvernul a prezentat public un "pachet integrat pentru combaterea sărăciei", care cuprinde 47 de măsuri anti-sărăcie, scrie News.ro.
”Sărăcia este mai mare în zonele rurale din România în care există cele mai mari exploataţii agricole. Riscăm să avem o agricultură de succes, dar să rămânem cu un grad mare al sărăciei dacă nu implementăm o strategie eficientă anti-sărăcie”, a spus Ghinea, în cadrul unei conferinţe organizate de Comisia Europeană, prilejuită de prezentarea raportului de ţară.
Declaraţiile consilierului premierului, provenit din mediul organizaţiilor neguvernamentale, vin în contextul în care, în ultimii ani, gradul de concentrare a exploataţiilor în agricultura românească a crescut considerabil, pe fondul interesului crescut de cumpărare din partea unor proprietari strămini, potrivit unor rapoarte independente.
Un studiu realizat anul trecut de către Transnational Institut, pentru o agenţie a Comisiei Europene, arată că între 20% şi 30% din terenul arabil al României aparţine unor cetăţeni ai altor state membre ale UE, iar în jur de 10% din teren este deţinut de cetăţeni ai unor state din afara UE.
Autorii studiului consideră că România are numeroase ferme "atipice", dând exemplul unei ferme de 65.000 de hectare, suprafaţă extrem de mare pentru Uniunea Europeană, deţinută de către cetăţeni libanezi.
Pe de altă parte, Comisia Europeană a atras atenţia că România are cel mai înalt grad de sărăcie şi excluziune socială din Uniunea Europeană, după Bulgaria, iar cele mai grave probleme sunt în mediul rural. Acestea sunt subliniate şi în ultimul raport de ţară al Comisiei Europene.
”Raportul de ţară nu este pozitiv, indiferent cum a fost el prezentat până acum. Există o singură recomandare îndeplinită complet, celelalte deloc sau parţial. Nu am venit să vă spun că totul este în regulă, pentru că nu este chiar aşa”, a comentat Cristian Ghinea.