S-a deschis Târgul de Crăciun din Piața Constituției
S-a deschis Târgul de Crăciun din Piața Constituției! Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a spus că este un târg gratuit. Edilul a adăugat că vor fi concerte și este pregătită și casa lui Moș Crăciun.
Potrivit acestuia, Moș Crăciun va sosi pe data de 15 decembrie. Până atunci însă, așteaptă scrisori în casa lui Moș Crăciun.
Nicușor Dan a mai precizat că vor fi și activități pentru copii. Vor fi, de asemenea, meșteșugari care vând tot felul de produse, dar și mâncare tradițională și internațională.
„E ziua de deschidere a Târgului de Crăciun. Sunt foarte bucuros că mulţi bucureşteni au venit aici în seara aceasta. După cum vedeţi, e plin. E un târg gratuit. Îi aşteptăm pe bucureşteni în fiecare zi, până în 26 decembrie.
O să fie concerte. Există Casa lui Moş Crăciun. Moş Crăciun o să vină pe 15 decembrie, dar până atunci primeşte scrisori în Casa lui Moş Crăciun. Există alte activităţi pentru copii.
Există, ca în fiecare an, meşteşugari care vând diverse lucruri. Există mâncare şi tradiţională şi internaţională. Este un loc în care oameni se simt bine”, a declarat el joi, pe 29 noiembrie, la deschidere.
Întrebat ce mâncare tradițională vom putea găsi, primarul Capitalei a răspuns: „De la fasole cu cârnaţi încolo”.
Mai multe lumini festive decât anul trecut
Nicușor Dan a vorbit, de asemenea, despre luminile festive. Acesta a spus că sunt mai multe comparativ cu anul trecut, fiind cumpărate lumini festive în plus de cele existente în valoare de 5 milioane lei. La fel ca anul trecut, instalarea a costat 2 milioane lei, a mai spus el.
„Nu mai suntem la nivel 2018-2019 pentru că încercăm să facem un echilibru bugetar, dar mult mai multe luminiţe sunt decât anul trecut. Anul trecut le-am pus doar pe cele pe care le aveam deja cumpărate şi am plătit cam 2 milioane lei pe instalare.
Anul acesta am pus vreo 2 milioane şi ceva pe instalare şi încă 5 milioane lei pe cumpărare. Deci o să fie mult mai multe lumini ca anul trecut, dar nu întrecem măsura”, a explicat primarul Bucureștiului.
Bradul de Crăciun este cel mai înalt din București
Trebuie menționat și că bradul de Crăciun este cel mai înalt din București. Acesta este o structură metalică pe care au fost montate luminiţe şi o stea în vârf, îmbrăcată cu opt tone de cetină. Potrivit lui Nicușor Dan, structura are 30 de metri înălţime. Acum ceva vreme, PMB a decis să nu mai fie tăiat un brad natural şi să se utilizeze o astfel de structură metalică.
Luminile festive au fost aprinse de trei dintre elevii care au luat medalii de aur anul acesta la Olimpiada Internaţională de Matematică din Japonia. Mai exact, este vorba despre Andrei Chiriţă, David Anghel şi Pavel Ciurea.
S-a deschis Târgul de Crăciun de la Timișoara
Amintim că pe 27 noiembrie, Târgul de Crăciun de la Timișoara s-a deschis dând startul sărbătorilor de Iarnă. În Piaţa Victoriei a fost montată și o roată panoramică care, pe lângă bradul de Crăciun, reprezintă una dintre atracțiile Târgului. Moş Crăciun este aşteptat în 22 decembrie.
În centrul oraşului Timişoara s-au aprins ghirlandele de luminiţe, nu lipseşte bradul şi roata panoramică, caruselul, iar căsuţele oferă vizitatorilor bunătăţi de tot felul, ornamente de Crăciun şi cadouri.
Pentru prima dată, la una dintre căsuţe se vând artificii destinate publicului larg. Nu doar decoraţiunile şi ornamentele din Piaţa Victoriei, ci şi patinoarul din Piaţa Libertăţii au atras vizitatorii care au participat la deschiderea Târgului de Crăciun 2023 de la Timişoara. Mai multe puteți citi aici.