Bucureştenii sunt aşteptaţi, în perioada 7-13 aprilie 2012, la o ediţie specială de Florii şi de Paşti, a Târgului Naţional de Produse Ecologice, Tradiţionale şi Naturale din parcul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu Sişeşti", unde vor putea degusta produse specifice sărbătorilor pascale, dar vor putea participa şi la un concurs de încondeiat ouă.
Creaţiile vor fi expuse într-o zonă special amenajată, unde vor putea fi vândute sau donate celor care sunt singuri în această perioadă.
"Aducem din Bucovina frumosul obicei al ouălor încondeiate şi vă aşteptăm să aflaţi această frumoasa îndeletnicire lăsată de moşii şi strămoşii noştri pentru cea mai luminată sărbătoare, Paştele", a spus meşterul popular Valeria Fercal din sat Paltinu, comuna Vatra Moldoviţei (Suceava).
Bucureştenii vor putea afla cum se obţin culorile naturale din plante pentru încondeierea ouălor, nu numai la ediţia de Florii ci şi în ediţia specială de Paşti a târgului. De asemenea, vizitatorii târgului vor afla ce sunt Moşii de Florii sau Lazărul sau Nunta Urzicilor, dar şi obiceiurie de Florii din Maramureş, Oltenia, Ardeal, Crişana sau Moldova.
Vor putea fi degustate produse de post şi produse tradiţionale, de la saramura cu legume coapte a la Don Mariano cu mămăliguţă şi alte numeroase sortimente de peşte la grătar precum file de crap, păstrăv, ton, macrou, biban de mare sau scrumbie. Nu vor lipsi cozonacii sau preparatele de miel şi de curcan.