Capitala Europeană a Culturii, Timișoara aduce deja spiritul sărbătorilor în oraș și anunță când se va aprinde iluminatul festiv în acest an. Pe lângă instalațiile luminoase, autoritățile au anunțat și unde va fi amplasat tradiționalul brad de Crăciun.
Când se aprind luminițele la Timișoara
Se apropie Târgul de Crăciun, de la Timișoara. Capitala Europeană a Culturii în 2023 se va îmbrăca în lumini festive începând cu data de 26 noiembrie, acestea urmând să împodobească orașul până la mijlocul lunii ianuarie 2024.
Aproximativ 1.150.000 de instalații luminoase de tip LED vor împodobi zonele centrale, cartierele, parcurile și drumurile principale, aducând o atmosferă magică în oraș, când va începe și Târgul de Crăciun din Timișoara.
Bradul de Crăciun, amplasat sub cupola de lumini din Piața Victoriei, va fi punctul central al sărbătorilor. Bradul, pe structură metalică și mai înalt cu 3 metri decât cel din anul precedent, va fi montat în fața Operei și va fi Atracția principală, la Târgul de Crăciun din Timișoara.
„Primăria Municipiului Timişoara pregăteşte iluminatul festiv pentru sărbătorile de iarnă. Până la mijlocul lunii ianuarie 2024, figurine luminoase, lampioane, perdele luminoase, ţurţuri, tuburi flexibile luminoase şi bannere luminoase vor colora oraşul. Pe lângă luminiţele aflate pe stoc din anii precedenţi, sunt adăugate noi elemente”, a transmis Primăria Timişoara.
Decoraţiunile pentru iluminatul festiv sunt montate în următoarele locaţii: Piaţa Victoriei, Piaţa Libertăţii, Piaţa Unirii, Piaţa Avram Iancu, Piaţa Mărăşti, Piaţa Traian, în Parcul Pădurice, Parcul Petőfi Sándor, Parcul Dacia, Parcul Bucovina, Piaţa Badea Cârţan, Piaţa Iosefin, străzile: Mărăşeşti, Vasile Pârvan, Alba Iulia, C.D. Loga, Tudor Vladimirescu, Cluj, Arieş, Mihai Viteazu, Mihai Eminescu, Michelangelo, Lucian Blaga, Vasile Alecsandri, Mercy, 16 Decembrie, Regele Carol I, Corneliu Coposu, 20 Decembrie, Gheorghe Lazăr, Ştiinţei, General Ion Dragalina, Oituz, Gheorghe Dima, Alexandru Ioan Cuza, Popa Şapcă, Republicii.
Fântânile din Punctele Cardinale, Parcul Dacia și intersecția Pestalozzi – Corneliu Coposu vor fi, de asemenea, împodobite.
Evenimente speciale iarna aceasta, în Capitala Europeană a Culturii
De asemenea, autoritățile locale au anunțat și o serie de evenimente de închidere a „unui an excepțional pentru Timișoara, Capitala Europeană a Culturii 2023”. Primăria spune că la aproape un an de la primirea acestui titlu a „este momentul să sărbătorim împreună realizările remarcabile ale acestui proiect”.
Astfel, în perioada 7-10 decembrie 2023, orașul va străluci în lumina evenimentului „Timișoara 2023 la nesfârșit”, dedicat închiderii oficiale a programului.
„Este o ocazie unică să aducem în fața publicului artiști de talie mondială, pentru a sărbători împreună excelența și diversitatea culturală. Pe scenă vor urca artiști precum Jessie J, Róisín Murphy, Katie Melua, Delia, Emma, José González și mulți alții, reprezentând diversitatea genurilor muzicale și a formelor de expresie artistică. Aceste concerte vor transforma Timișoara în scena unui spectacol memorabil”, se arată într-o postare pe Facebook a primăriei.
Evenimentul va avea loc în cinci locații emblematice pentru Timișoara: Piața Unirii, Palatul Culturii, Cinema Timiș, Cinema Victoria și MX – Muzeul de Transport Public „Corneliu Miklosi”.
Programul include concerte, performance-uri, seminarii și conferințe gratuite, care vor oferi experiențe captivante. Oferta culturală a lunii decembrie va fi completată de programul bogat al evenimentelor produse de operatori culturali, ca parte a programului Timișoara 2023, mai precizează autoritățile timișorene.