Târgul de Crăciun de la Craiova s-a clasat pe locul doi în Europa într-o competiție organizată anual de un site turistic partener oficial al Comisiei Europene.
Locul doi în Europa pentru Târgul de Crăciun de la Craiova
Târgul de Crăciun din Craiova se clasează anul acesta pe locul al doilea în topul celor mai frumoase destinații de sărbători din Europa. Craiova a obținut locul doi în competiția organizată anual de European Best Destinations, site turistic partener oficial al Comisiei Europene.
Un număr de 600.000 de voturi au fost strânse din 168 de țări din lume. Competiția a adunat la start 20 de orașe europene. Printre acestea se numără unele cu o lungă tradiție în organizarea târgurilor de Crăciun, cum ar fi Praga, Viena, Bruges, Bruxelles, Budapesta, Londra, Madeira sau Metz.
„Pentru a doua oară pe podiumul european și aflat la a treia participare în această prestigioasă competiție, Târgul de Crăciun Craiova a devenit o destinație magică pentru turiști de pretutindeni, cu atât mai mult cu cât numărul”, transmite Primăria Craiova.
Orașul Craiova a primit 60.404 de voturi, dintre care 48,32% au venit din afara României. Restul au venit în principal din Marea Britanie (26%), SUA (18%), Germania (12%), Franța (9%) și Țările de Jos (8,4%).
„Craiova, mai mult ca niciodată, a arătat lumii întregi calitatea ofertei sale, întărită anul acesta cu noi atracții, o identitate și mai puternică, devenind un brand puternic de turism în România și în Europa și o destinație magică de Crăciun și, fiind, totodată, piața care găzduiește cel mai frumos brad de Crăciun din Europa.
Creșterea voturilor pentru Craiova și progresul acesteia către cele mai bune locuri în acest clasament european este una spectaculoasă, iar cifrele vorbesc de la sine”, se menționează în comunicatul transmis de European Best Destinations.
Topul celor mai frumoase târguri de Crăciun din Europa
- Budapesta (Ungaria)
- Craiova (România)
- Mets (Franța)
- Poznan (Polonia)
- Montbeliard (Franţa)
- Riga (Letonia)
- Govone & Asti (Italia)
- Birmingham (Regatul Unit)
- Madeira (Portugalia)
- Valkenburg (Olanda)
- Bruxelles (Belgia)
- Trier (Germania)
- Edinburgh (Scoţia)
- Viena (Austria)
- Saranda (Albania)
- Londra (Regatul Unit)
Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, s-a arătat foarte bucuroasă de Târgul de Crăciun din acest an, care a reușit să atragă admirația turiștilor din țară, dar și din străinătate.
„Mulțumim tuturor celor care ne-au votat și în special craiovenilor, care se confruntă din ce în ce mai mult cu aglomerația mare din weekenduri, când mii de turiști vin să ne viziteze târgul și orașul”, a declarat Lia Olguța Vasilescu.
De asemenea, edilul a postat o reacție la aflarea veștii că Târgul de Crăciun din Craiova a fost votat a doua cea mai frumoasă destinație de sărbători din Europa.