Târguri de Crăciun 2023! Când și unde se deschid

targ craciun

SURSA FOTO: Dreamstime

Târguri de Crăciun 2023! Sezonul rece bate la ușă, astfel că pasionații de târguri de Crăciun din România și Europa vor dori să afle noutățile cât mai curând posibil! Iată când ne vom putea bucura de atmosfera magică a târgurilor de Crăciun.

Târguri de Crăciun 2023! Cele mai speciale târguri de sezon din Europa

Târguri de Crăciun 2023! Târgurile de sezon din Europa sunt adevărate atracții turistice an de an. Spre exemplu, Viena și Praga se bucură de mii de turiști din toată lumea în perioada Crăciunului, tocmai din acest motiv! Cei care vor să participe, trebuie să plănuiască totul din timp și neapărat trebuie să cumpere cadouri pentru prieteni și familie!

Târgul de Crăciun din Praga va avea loc în 2 decembrie 2023-6 ianuarie 2024. Cu acest prilej piața de Crăciun din Old Town Square transformă centrul orașului într-o adevărată feerie de Crăciun.

Târgul de Crăciun din Budapesta are loc în perioada 17 noiembrie 2023-31 decembrie 2023. Acesta este unul dintre cele mai speciale târguri europene și ar trebui vizitat măcar o dată în viață!

Târgul de Crăciun din Viena se va petrece în perioada 11 noiembrie-26 decembrie 2023. Târgul de sezon din Viena rămâne un adevărat festival pentru pasionații sărbătorilor de iarnă. Orașul devine o adevărată atracție, mai ales pentru familii și copii.

Târgul de Crăciun din Londra are loc în perioada 17 noiembrie și 1 ianuarie 2024. Cu această ocazie, întregul oraș este decorat festiv. În plus, 200 de căsuțe din lemn sunt închinate acestui eveniment, care include și patinoar, dar și numeroase activități specifice perioadei.

Târgul de Crăciun din Nürnberg va avea loc în perioada 1 noiembrie-24 decembrie. Aici, vizitatorii se vor putea bucura mai ales de specialități culinare.

Pentru cunoscători, amintim și alte târguri de Crăciun, care au loc în mari orașe europene:

Roma – deschis între 8 decembrie 2023 și 6 ianuarie 2024
Milano – deschis între 1 decembrie 2023 și 6 ianuarie 2024
Barcelona – deschis între 25 noiembrie 2023 și 23 decembrie 2023
Madrid – deschis între 25 noiembrie 2023 și 31 decembrie 2023

Câteva târguri de Crăciun din România

Cei care nu vor sau nu pot pleca din țară, au o ofertă bogată și în România! În cazul țării noastre, festivitățile vin cu nelipsitul vin fiert, cu bunătăți culinare și o feerie de luminițe.

Târgul de Crăciun din București va avea loc în în perioada 30 noiembrie-26 decembrie 2023. Aici, vizitatorii vor avea inclusiv ocazia de a patina.

Alte câteva târguri de Crăciun pentru care nu știm încă datele exacte sunt cele din Oradea, Sibiu și Cluj-Napoca.

Vizitatorii târgului din Oradea se vor putea bucura de un patinoar și un carusel. Vizitatorii deja celebrului târg sibian vor putea vizita atelierul lui Moș Crăciun. Clujenii sunt mai norocoși, deoarece se vor putea bucura de două târguri de Crăciun (Piața Unirii și pe platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian”).