Targurile si expozitiile raman la mana jucatorilor locali

Veniturile din organizarea de targuri, expozitii si conferinte se ridica la 30 de milioane de euro. Suma nu i-a convins, deocamdata, pe jucatorii straini din domeniu sa investeasca la noi, desi perspectivele de crestere sunt tot mai evidente. Cand a rezervat spatiu la Construct Expo, in primavara acestui an, Marin Crutescu, directorul general al companiei Corina Gealan, stia ca il asteapta cateva zile foarte obositoare. Nu este vorba doar de “asaltul” potentialilor clien



Veniturile din organizarea de targuri, expozitii si conferinte se ridica la 30 de milioane de euro. Suma nu i-a convins, deocamdata, pe jucatorii straini din domeniu sa investeasca la noi, desi perspectivele de crestere sunt tot mai evidente.

Cand a rezervat spatiu la Construct Expo, in primavara acestui an, Marin Crutescu, directorul general al companiei Corina Gealan, stia ca il asteapta cateva zile foarte obositoare. Nu este vorba doar de “asaltul” potentialilor clienti ci, mai ales, de atmosfera unei expozitii supraaglomerate.
“E o adevarata nebunie sa participi la acest eveniment. Aglomeratia este infernala, iar serviciile, desi s-au imbunatatit in ultimii ani, au ramas in urma pretentiilor unui targ modern”, spune Crutescu. Nu doar fimele de constructii gasesc cu greu spatii generoase pentru a-si expune oferta.
De exemplu, tiriac Auto a cerut de la organizatorii expozitiei auto SIAB 2005 un spatiu de peste 2.000 de metri patrati si a primit maximum 1.600. Asa ca a organizat un targ separat pentru marcile proprii.


Piata targurilor si expozitiilor creste exploziv de la an la an, stimulata de dezvoltarea economica. Tot mai multe firme se intereseaza de Romania, iar targurile si expozitiile fac parte din strategia obligatorie de a cuceri noi clienti. Observand ca Romania incepe sa “miste” in domeniul expozitional, marii investitori au inceput si ei sa se intereseze de posibilitatile de investitii in centre expozitionale.
“Au existat intentii ale unor mari organizatori de targuri si expozitii de a intra pe piata noastra. Organizatorii evenimentelor din Genova si Milano au incercat de doua ori. si cei din Salonic au tatonat terenul, la fel si cei din Viena. Proprietarul celor din urma este Reed Exhibitions, cel mai puternic organizator de astfel de evenimente”, arata Tudor Verona, directorul Interexpo SA, companie ce organizeaza anual sapte-opt targuri si expozitii. Englezii de la Reed Exhibitions au studiat, la un moment dat, posibilitatea de a construi un centru expozitional de la zero, dar ideea nu s-a concretizat pana acum.


Potrivit lui Verona, ezitarile investitorilor de a veni in Romania tin mai mult de birocratie si instabilitatea legislativa. “Piata in sine este destul de tentanta. Numai anul trecut, veniturile din targuri, expozitii si alte manifestari s-au ridicat la circa 30 de milioane de euro”, apreciaza Verona.
Printre problemele care ii sperie pe investitori se numara modul de aplicare a TVA pentru importurile temporare, necesare in cazul targurilor internationale. “La noi, este aproape imposibil ca o firma sa-si recupereze TVA pentru produsele aduse pe perioada evenimentului”, arata Verona. Potrivit acestuia, in alte tari, primaria are actiuni la societatea organizatoare si se implica direct in organizarea evenimentelor, ceea ce face ca o parte din povara logisticii (transport, servicii conexe, utilitati) sa fie rezolvata de catre autoritati.


Pana la venirea marilor companii internationale, Romexpo, cel mai mare jucator de pe piata, cu o cifra de afaceri de 14 milioane euro in 2005, vrea sa modernizeze trei pavilioane ce insumeaza 1.500 de metri patrati si sa inceapa lucrarile la un pavilion mare, a carui suprafata va fi de peste 12.000 de metri patrati.


Investitiile totale, ce se ridica la 50 de milioane de euro, vor duce, pana in 2015, suprafata totala la peste 150.000 metri patrati. Pana cand vom avea spatii expozitionale moderne, Marin Crutescu va mai avea zile stresante din cauza climatizarii subdimensionate sau a standurilor mai vechi decat capitalismul romanesc.

Ce probleme expun targurile romanesti

• Actualele spatii de expunere nu intrunesc conditiile necesare organizarii evenimentelor internationale. Lipsesc centre moderne de conferinte, sali modulare de expozitie si legaturi rapide de telecomunicatii. La toate acestea, se adauga calvarul transportului si al cazarii la preturi rezonabile.

• Expozantii straini intampina o serie de dificultati, printre care imposibilitatea de a-si recupera TVA platita la importul temporar al echipamentelor expuse.

• Autoritatile locale se implica insuficient in organizarea targurilor si expozitiilor. De altfel, in afara Bucurestiului, calitatea spatiilor expozitionale este precara.
• In ciuda tarifelor ridicate, solicitate de catre organizatori, serviciile oferite nu se ridica la standardele cerute de catre firmele expozante.

• Desi in crestere, economia romaneasca nu a ajuns la “masa critica” apta sa faca rentabila o investitie de proportii intr-un centru expozitional modern.