Într-o postare pe contul său de socializare, Călin Popescu Tăriceanu a lansat un atac fără precedent la adresa șefului statului. „Pe drum spre Focşani am citit cu plăcere şi surprindere îndemnurile lui Mihail Kogălniceanu către Domnul Principatelor, îndemnuri date în urmă cu 160 de ani: «Fii dar omul epocii; fă ca legea să înlocuiască arbitrariul; fă ca legea să fie tare, iar tu, Măria ta, ca domn fii bun, fii blând; fii bun mai ales cu acei pentru care mai toţi Domnii trecuţi au fost nepăsători sau răi. Fă, dar, ca domnia ta să fie cu totul de pace şi de dreptate; împacă patimile şi urile dintre noi şi reintrodu în mijlocul nostru strămoşeasca frăţie. Fii simplu, Măria ta, fii bun, fii Domn cetăţean; urechea ta să fie pururea deschisă la adevăr şi închisă la minciuni şi la linguşire». România noastră a crescut 160 de ani de atunci, dar nu am învăţat aproape nimic din învăţăturile lui Kogălniceanu. Vrajbă peste tot! Pâră la înalta poartă de la Bruxelles! Un preşedinte care nu dă doi bani pe lege şi dreptate! Un preşedinte împărat şi nu cetăţean! Dar speranţa nu a murit! Va ieşi soarele şi pe strada noastră! Până atunci: hai să dăm mână cu mână cei cu inima română!
P.S.: Ce păcat că Focşaniul are vizibilitatea pe care o merită doar o singură zi pe an! Ce oameni minunaţi! Ce grai dulce! Ce vinuri alese! Doar pentru plăcerea de a vedea locurile minunate din Vrancea, serbarea Unirii Principatelor Române ar trebui să fie în fiecare zi!”, a scris Călin Popescu Tăriceanu, joi pe Facebook.
Tăriceanu a vrut, astfel, să replice deselor atacuri venite dinspre șeful statului la adresa Coaliției de guvernare. Preşedintele României, aproape la fiecare apariţie publică critică Guvernul pentru demersurile pe care le are în vedere în domeniul justiţiei şi pentru măsurile economice luate.