Harley-Davidson România, importatorul oficial al mărcii americane, deţinut de fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, a vândut de la începutul anului 36 motociclete, cu 25% mai multe faţă de aceeaşi perioadă din 2009, numai în iulie fiind livrate 10 unităţi, potrivit datelor companiei.
La finele anului trecut, importatorul anunţase ca obiectiv pentru 2010 păstrarea nivelului de vânzări din 2009, de 40 de unităţi, astfel că ţinta a fost aproape atinsă în primele şapte luni ale anului.
În primul semestru Harley a livrat 26 de motociclete, iar în luna iulie alte 10 unităţi.
Cota de piaţă deţinută de motoarele Harley-Davidson în România a crescut anul trecut cu patru puncte procentuale, la 19,2%.
Cea mai ieftină motocicletă Harley-Davidson disponibilă costă 6.700 euro, fără TVA.
Importatorul activează pe piaţă prin două reprezentanţe, în Bucureşti şi Constanţa.
Harley-Davidson România este parte a companiei Automotive Trading Service (ATS), deţinută de fostul prim-ministru al României Călin Popescu Tăriceanu în proporţie de 85%, restul de 15% revenind directorului general al ATS, Bogdan Bucurescu.