De asemenea, Tăriceanu, a declarat miercuri seară, pentru Agerpres că se aștepta ca președintele să țină cont de alți factori în desemnarea unui premier.
„Propunerea pe care o face preşedintele nu este o propunere care să ducă la ieşirea din criză, ci la adâncirea ei, pentru că, este evident, în momentul de faţă PNL nu are capacitatea să realizeze o majoritate în jurul lui care să ducă la învestirea unui guvern. Criza politică se va adânci, cu consecinţe foarte proaste asupra ţării, mai ales că suntem confruntaţi şi cu această problemă suplimentară generată de riscul epidemiei de coronavirus, precum şi seceta, care afectează deja o parte din ţară cu consecinţele ei, unele previzibile şi altele mai puţin.
Mă aşteptam ca preşedintele să ţină cont că nu are decât, practic, o singură soluţie, şi anume, aceea a unui premier independent, care să conducă Guvernul până la alegerile parlamentare la termen. Se pare că pentru preşedinte şi PNL ambiţia de anticipate pare să fie cel mai important obiectiv, şi nu scoaterea României din criză”, a afirmat Tăriceanu.