„Primul considerent care a fost luat în discuție a fost acela al necesității de a ne afirma în continuare sprijinul pentru guvernul de coaliție. Al doilea lucru pe care l-am discutat a fost cel al declarațiilor făcute de Tudose. El a vorbit despre necesitatea unei remanieri. Noi considerăm că este dreptul primului ministru să propună, dacă este necesar, remanierea miniștrilor”, a precizat Tăriceanu.
 
El a arătat că la nivelul ALDE a fost luată în discuţie necesitatea ca partidul să-şi afirme în continuare "dorinţa de a menţine actuala coaliţie guvernamentală", pentru asigurarea "stabilităţii politice".
 
De asemenea, acesta a declarat că partidul său a luat o decizie în urmă cu două săptămâni prin care sprijinul politic pentru ministrul Viorel Ilie este menţinut. Tăriceanu a subliniat că ALDE îşi menţine această poziţie.
 
Astfel, ministrul delegat pentru relația cu Parlamentul, Viorel Ilie, aflat pe lista remaniabililor a premierului Mihai Tudose, nu va demisiona, colegii din ALDE spunându-i să nu-și depună mandatul, potrivit unor surse din conducerea partidului prezente la ședința formațiunii.