Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, spune că nu a aflat încă de unde a apărut protocolul secret semnat de Ministerul Public şi SRI, publicat de Darius Vâlcov.
”Ştim că l-a pus Vâlcov pe pagina de Facebook, dar de unde i-a venit lui Vâlcov? Cine i l-a adus?”.Imaginea articolului Tăriceanu cere lămuriri despre protocolul PG-SRI publicat de Darius Vâlcov: De unde a apărut? De unde i-a venit?
Întrebat miercuri, într-o conferinţă de presă la Mamaia, cine ar trebui audiat în cazul protocolului secret semnat de Ministerul Public şi SRI, respectiv dacă trebuie audiaţi şeful SRI şi procurorul general, Tăriceanu a răspuns: ”Nu numai ei. S-ar putea să vină la audieri oameni care vin să mărturisească lucruri pe care nu le ştim. Eu, spre exemplu, nu am aflat încă – poate e interesul vostru jurnalistic şi o să aflu şi eu cu ocazia asta – de unde a apărut protocolul. Cine l-a scos la lumină? Protocolul secret între SRI şi Parchet. Adică ştim că l-a pus Vâlcov pe pagina de Facebook, dar de unde i-a venit lui Vâlcov? Cine i l-a adus?”.
Întrebat, de asemenea, despre comisia de anchetă a protocoalelor secrete, şeful ALDE a răspuns că aceasta va trebui să aibă o finalitate.
”Care e finalitatea pe care o văd eu? Pe baza audierilor să fie capabilă să facă o analiză şi să facă recomandări. Şi pentru acest lucru cred că ar fi binevenită prezenţa unor personalităţi juridice. Şi din alte ţări”, a declarat Tăriceanu.
Întrebat dacă, în opinia sa, trebuie demişi directorul SRI, Eduard Hellvig, şi procurorul general Augustin Lazăr, Tăriceanu a răspuns: ”Nu pot să spun, dar comisia mă aştept să facă unele recomandări. Nu ştiu dacă poate comisia să facă astfel de recomandări (de demitere – n.r.), nu cred. Sunt tentat să cred că nu poate să facă aşa ceva. Poate, în schimb, să constate anumite defecţiuni la nivel legislativ, de funcţionare instituţională, de încălcări de lege şi să facă recomandări în acest plan. Dar să propună înlocuiri, nu cred”.
SURSA: Mediafax