„Din punctul meu de vedere, această învrăjbire nu este specifică ultimelor săptămâni de campanie electorală. Fractura asta enormă în societate este de o bună bucată de vreme şi cred că este cel mai regretabil lucru care s-a întâmplat pentru România. Acum privim doar pentru alegerile pentru Parlamentul European, dar perspectiva trebuie să fie mai lungă. Ce facem cu România? Crezul meu este că noi trebuie să avem o Românie unită, dar, aşa cum spune proverbul, ştiţi că peştele de la cap se împute. Atâta vreme cât preşedintele României nu va înţelege că misiunea lui cea mai importantă, dincolo de reprezentarea la întâlniri oficiale şi sindrofii, este să-i ţină pe români împreună, pentru că el este preşedintele tuturor românilor după ce este ales, România o să rămână, din păcate, o ţară divizată, în loc să fie capabilă să îşi unească energiile pentru a progresa”, a afirmat Călin Popescu-Tăriceanu.
Tăriceanu a mai transmis că România trebuie să își asume un proiect național major și să devină a șaptea țară ca pondere în deciziile politice din UE, precizând că acest lucru se poate întâmpla doar dacă țara va progresa din punct de vedere economic.
„Numai ţările cu o economie puternică pot să aibă greutate şi în deciziile politice. Eu aşa văd viitorul, o ţară care să fie condusă de un preşedinte care uneşte românii şi nu îi dezbină şi cred că sunt în asentimentul majorităţii românilor”, a mai spus Tăriceanu, potrivit Agerpres.ro.