Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că sistemul constituţional românesc are "o hibă majoră - suprapunerea puterilor executive între Guvern şi preşedinte" şi că o eventuală revizuire a Legii fundamentale trebuie să aibă "suportul" tuturor forţelor politice.
"Până să ajungem la organizarea unui referendum, trebuie să convenim că pornim la revizuirea Constituţiei. Acest lucru eu mi-l doresc să fie rezultatul unui consens între forţele politice, pentru că revizuirea Constituţiei trebuie să fie întâi aprobată de Parlament şi apoi supusă referendumului, iar în Parlament ne trebuie două treimi.Constituţia, din punctul meu de vedere, nu trebuie să se modifice ca rezultat al voinţei majorităţii şi exclusiv al majorităţii, ci bazându-ne pe un suport mai larg. Dacă se poate, pe un consens. Consensul presupune punerea de acord a tuturor", a spus Tăriceanu marţi la Senat.
El susţine că trebuie convenite direcţiile, subiectele şi elementele fundamentale care trebuie discutate.
"Eu nu am văzut la nivelul partidelor politice, decât aşa, un semnal asupra revizuirii Constituţiei.În perioada în care a funcţionat USL, după alegerile din 2012, a existat chiar şi o Comisie pentru revizuirea Constituţiei care s-a poticnitdin mai multe motive. Cred că foarte multă lume îşi dă seama că noi avem un sistem constituţional care are o hibă majoră – suprapunerea puterilor executive între Guvern şi preşedinte. Şi noi va trebui să cădem de acord dacă facem o revizuire a Constituţiei, să nu facem o revizuire ca să ne aflăm în treabă, ci să rezolvăm problemele inerente ale Constituţiei, care ne-au arătatde aproape 20 de ani modul defectuos în care funcţionează instituţiile şi ce ar trebui să corectăm", a adăugat Tăriceanu.
AGERPRES