Sebastian Burduja a declarat că impunerea unor tarife la importuri între SUA și Uniunea Europeană ar avea efecte negative
Sebastian Burduja a atras atenția asupra efectelor negative pe care un conflict economic între aliați le-ar putea avea, subliniind că impunerea de tarife suplimentare ar conduce inevitabil la creșterea prețurilor pentru consumatori.
Ministrul a evidențiat, de asemenea, rolul esențial al comerțului liber, explicând că fiecare partener economic ar trebui să se concentreze pe punctele sale forte, producând bunuri la cel mai avantajos cost, ceea ce ar facilita schimburile comerciale eficiente.
„Din perspectiva mea, un război economic între doi aliaţi nu este niciodată o idee bună, pentru că tarifele, de fapt, duc la preţuri mai mari pentru consumatori, pentru cetăţenii.
Iar întreaga esenţă a comerţului liber este ca fiecare partener să se concentreze pe avantajul său comparativ, să producă lucrurile la care se pricepe, la preţul cel mai bun, şi astfel să se realizeze schimburile comerciale”, a afirmat Burduja, subliniind importanța comerțului liber și a avantajului comparativ în economie.
Concurența externă și impactul asupra României
Întrebat despre efectele acestor măsuri asupra României, ministrul a atras atenția asupra concurenței venite din afara UE, unde producătorii beneficiază de condiții mai avantajoase.
„Vă dau doar exemplul îngrăşămintelor chimice la preţuri foarte mici, din ţări care subvenţionează masiv preţul gazului, deci nu au acelaşi preţ ca piaţa europeană la gaz, nu au acelaşi constrângeri de mediu, nu au aceleaşi bariere şi atunci, sigur că vin cu produse mult mai ieftine pe piaţa românească şi atunci ne întrebăm de ce avem o problemă de competitivitate în industria românească”, a explicat Burduja.
Ministrul a subliniat și eforturile României în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, comparativ cu alte state membre ale Uniunii Europene. România este campioană europeană la reducerea acestor emisii, 77% faţă de nivelul din anii 90, când media Uniunii Europene este undeva la 30%.

Impactului politicilor de mediu asupra sectorului energetic
Sebastian Burduja a atras atenția asupra impactului politicilor de mediu asupra sectorului energetic românesc, subliniind faptul că închiderea centralelor pe cărbune și gaz a dus la o dependență crescută de importuri.
„Eu am mai spus aceste lucruri, consider că UE trebuie să pună atent în balanţă faptul că contribuie cu mai puţin de 5% în emisiile globale de gaze cu efect de seră, România este campioană europeană la reducerea acestor emisii, 77% faţă de nivelul din 90, când media Uniunii Europene este undeva la 30 ceva la sută.
Deci vă daţi seama, ne-am făcut de două ori mai bine treaba decât media Uniunii Europene. Însă cu ce preţ? În sector energetic, închizând peste 7.000 de megavaţi centrale pe cărbune sau pe gaz, producţie de energie în bandă, acum la vârful de consum suntem obligaţi să apelăm la importuri şi culmea este că uneori şi nu de puţine ori, aceste importuri vin de pe pieţe Serbia, Bulgaria şi altele unde energie este produsă şi în termocentrale pe bază de cărbune. Deci noi le-am închis parţial pe ale noastre, nu mai poluăm, dar poluează vecinii şi ne vând scump energie electrică”, a arătat Burduja.
Declarațiile ministrului vin în contextul discuțiilor privind posibila impunere de tarife suplimentare la importuri între SUA și UE, măsuri care ar putea influența economia europeană și românească.